Punctul pe Y / miercuri 22 octombrie 2008 Nr: 2343

Ultima misiune a lui Campeanu

Functia de presedinte al Senatului este vacanta pentru mai putin de doua luni. Motivul - plecarea lui Nicolae Vacaroiu la Curtea de Conturi. Batalia - caci despre asa ceva este vorba - pentru succesiune are o semnificatie aparte: cel care o va castiga isi va putea trece in CV faptul ca a fost al doilea om din stat.

Nu conteaza pentru cat timp. Fotoliul de presedinte al Senatului a fost ocupat, cu autoritate de necontestat, in ultimii opt ani de Nicolae Vacaroiu. O personalitate remarcabila a vietii politice romanesti, in ciuda tentatiei balcanice de persiflare si de perpetuare a unor legende fara nicio baza reala.

Chiar daca nu a fost pe placul unei parti a repreentantilor mass-media, cea care i-a si creat o reputatie pe care nu s-a obosit sa o contracareze, Nicolae Vacaroiu a dovedit o remarcabila eficienta si un deosebit simt al echilibrului. Atat de evidenta a fost valoarea purtarii sale incat indelungata campanie dusa de Alianta DA pentru schimbarea sefilor celor doua Camere s-a poticnit brusc dupa victoria obtinuta prin suspendarea lui Nastase.

Alianta aflata in plin proces de disolutie s-a multumit cu atat, intuind ca o eventuala schimbare si la nivelul Senatului va rupe complet delicatul echilibru al fortelor parlamentare. Vacaroiu s-a dovedit a fi la inaltimea mandatului sau inclusiv in situatia in care a trebuit sa preia, pentru o luna, functia de sef interimar al statului.
Comportamentul sau in aceasta pozitie i-a trezit respectul pana si lui Traian Basescu, personaj recunoscut pentru calitatea de a nu respecta nimic si pe nimeni.

Plecarea lui Vacaroiu lasa un gol pe care nu l-ar putea completa, fie si pentru cele vreo 50 de zile ramase, personaje de calibrul lui Taracila sau Ilie Sarbu. Pentru acestia, faptul de a-si putea sa-si treaca pe cartile de vizita calitatea de presedinte al Senatului s-ar putea sa conteze mai mult decat ne inchipuim. Pentru restul lumii, insa, e mai important ca la prezidiul Senatului, in putinele sesiuni care au mai ramas, sa se afle un personaj care sa beneficieze de respectul tuturor taberelor. Iar acesta este, fara indoiala, Radu Campeanu.

Politician de rasa, al carui echilibru si temperament nu s-au prea potrivit cu momentele de tensiune si de intoleranta pe care le-a traversat societatea romaneasca post-revolutionara, Radu Campeanu merita sa-si incheie cariera politica pe o pozitie care sa-i confirme contributia reala la schimbarile care s-au produs in acest interval.
Conceptia sa despre rolul politicianului nu i-a adus prea multe succese de cariera, dar a deschis porti pentru intelegerea faptului ca democratia inseamna in primul rand dialog si toleranta. Pana si din erorile sale clasa politica de azi, asa cum este ea, hulita mai mult decat ar merita, a avut de invatat lucruri care ii vor fi de siguranta de folos. Daca parlamentarii vor reusi sa-si infranga de aceasta data idiosincraziile si maruntele orgolii de grup, Radu Campeanu ar avea sansa sa le ofere, in dirct, o ultima si sugestiva lectie.