Punctul pe Y / miercuri 30 aprilie 2008 Nr: 2209

Stimate dle ministru Pacuraru

Subsemnatul, autor al articolului de fata, va sesizez urmatoarele:
Sunteti raspunzator - temporar - de destinele a milioanele de pensionari romani care, dupa ce au muncit o viata, la statul comunist sau la cel capitalist, ar trebui sa nu mai aibe grija - nu spaima - zilei de maine. Pentru ca au platit pentru asta, din greu. Marea majoritate a acestor pensionari au pensii mici si foarte mici. Cat isi poate permite un stat aflat in dificultate pentru ca, prin politicile lor, guvernele precedente, ca si cel actual, nu au stimulat munca, ci nemunca, ajungand in situatia ca cei care platesc impozite si CAS sa fie mai putin decat cei care au de primit pensii. Dar asta e o alta poveste.
Povestea mea este ca, asa cum bine stiti, peste 90% din pensionarii Romaniei au pensii de mizerie, care abia le permit sa supravietuiasca, lipsindu-se de multe dintre lucrurile necesare, pentru a-si achita, primii, obligatiile catre stat - chirie, intretinere, felurile impartite pe pisici si caini etc. Acestia sunt, cu totii, la discretia statului.A functionarilor lui, care calculeaza si decid cat trebuie - conform legii - sa primeasca fiecare. Nu stiu vreun pensionar care sa-si calculeze singur pensia si sa mearga la casa locala de Pensii, sa bata cu pumnul in masa si sa zica: eu atat trebuie sa primesc! Ei stau si asteapta, impartind ganditori banii primiti si fac calcule: cat le mai ramane pentru medicamente si pentru verdeturile din piata. Desigur - a gresi e omeneste - se mai intampla ca la socotirea drepturilor, un functionar obosit sau stresat de sefi sa mai greseasca: sa calculeze mai putin sau mai mult decat i s-ar cuveni pensionarului respectiv.
Ei bine, aici intra in functiune un mecanism - legal - care ma infioara. Iata cazul sesizat de o doamna in varsta din Tg. Ocna, jud. Bacau. Aceasta a primit deunazi o decizie (nr. 37757/30-11-2007) care o informeaza ca la recalcularea pensiei s-a descoperit ca dansa a incasat „
„necuvenit” o suma cam de vreo 2-3 ori cat pensia ei. Cum? A bagat doamna mana in buzunarul postasului sau a fortat seiful Casei de Pensii? Nu! „S-a calculat” gresit punctajul mediu cuvenit pentru perioada 1-07-1977 - 10-05-1981!!! Deci, pentru o perioada de acum 30 de ani!Iar banii „in plus” au fost primti in perioada 1-07-2005 - 31-12-2007! Nu se spune in somatie cine si de ce a calculat eronat si ce raspundere are acesta. Se spune doar ca daca pensionara noastra nu achita in 15 zile „din proprie initiativa” suma, va fi „executata silit”! Sau, cine stie, daca nu au ce sa-i execute, va fi aruncata direct in puscarie!
Domnule ministru: oricat ar fi blindati cu regilile Ministerului de Finante (unde actioneaza cei mai mari si mai nemilosi hoti din tara asta) functionarii dv, vinovati de eroare n-au dreptul, macar moral, sa arunce in disperare oameni care n-au nici o vina ca in trei ani au incasat niste bani pe care trebuie sa-i inapoieze in doua saptamani! Pentru ca, de regula, n-au cum! N-au de unde! Dupa cum bine se stie, din pensia minima nu poti sa mai faci si depozite la banci.
De aceea, dle ministru, cat mai stati pe acolo, pe la minister, aruncati-va o privire ingaduitpoare si asupra acestor cazuri si gasiti formule mai umane, care sa nu-i omoare dintr-o data, facand economie „necuvenita” statului.