Punctul pe Y / marți 23 august 2005 Nr: 1658

O remaniere anticipata

Daca exceptam iesirea din Executiv a doamnei Mona Musca, la cerere, putem considera ca guvernul Tariceanu se afla, dupa sapte luni, in fata primului sau exercitiu de remaniere. O operatiune incontestabil mai dificila in cazul unei Aliante, decat in acela al unui partid 'unic' aflat la putere. Daca nu ma insel, tot pe la vreo sapte luni s-a produs prima remaniere a guvernului Ciorbea, iar unul dintre primii ministri aflati pe lista de inlocuiri a fost tocmai Calin Popescu Tariceanu, titular, ce nu a reusit sa confirme la Industrie si Comert. Pentru aceasta miscare, Ciorbea a avut nevoie de acceptul tuturor celor 'trei' grei aflati atunci intr-o coalitie, in care luptele interne erau mult mai intense si mai dure decat cele de astazi, in conditiile in care Ciorbea era sustinut de presedintele Constantinescu, dar respins aproape in bloc, de liderii partidelor.
Remanierea de acum, in pofida extrem de slabelor performante ale Guvernului de 'stransura', alcatuit in pripa, dupa neasteptata manevra a lui Basescu care a incredintat 'direct' formarea noului guvern Coalitiei, survine cu o intarziere care costa. Pentru ca ineficacitatea majoritatii titularilor - si aici nu mai este vorba doar de 'lista secreta' care se vehiculeaza in prezent - face ca sentimentul ca aproape nimic nu se misca, nu progreseaza sa devina tot mai stresant. 'Echilibrul de forte' din Alianta face si el ca aceasta reparatie din mers sa corespunda mai degraba paritatii convenite, decat necesarului real de 'piese uzate'. Pentru ca domnii Seculici, Cinteza, Popescu, Dinga si doamna Sulfina Barbu nu sunt cu mult mai slabi decat Atanasiu de la Aparare, de pilda, sau chiar decat Ungureanu de la Externe, ca sa-i pomenesc doar pe cei despre care se mai stie cate ceva, pentru ca, aceasta e realitatea: in guvernul Tariceanu lucreaza, dupa sapte luni, numerosi anonimi, despre care nici macar propriul personal nu a auzit mare lucru.
Alta problema majora este aceea ca, daca se ajunge pana la urma la o intelegere cantitativa (atatia de-ai nostri si atatia de-ai vostri) nimic nu justifica speranta ca inlocuitorii vor fi cu o iota mai buni decat cei ce vor fi demisi. Peste toata aceasta tevatura vine, la final, votul sau veto-ul prezidential, pentru ca Traian Basescu isi rezerva posibilitatea de a-i face surprize unui premier cu care nu mai comunica decat prin presa.