Punctul pe Y / luni 22 august 2005 Nr: 1657

De la Taize la Gura Ocnitei

Luminita Solcan a contribuit in mod nefericit la notorietatea negativa a tarii sale asasinandu-l pe un venerabil si un respectat prelat care si-a facut un crez din ecumenism, incercand sa impace si sa faca sa se inteleaga mai bine pe cei care impartasesc credinte diferite. N-a reusit sa o faca pe romanca sa creada in egalitatea oamenilor in fata lui Dumnezeu si ca nimeni nu are dreptul sa ia viata unui semen al sau.
Nu este, insa, vina Luminitei Solcan, ca aceasta tragedie s-a produs rasfrangandu-si efectele asupra conationalilor sai. Este vina celor care au facut posibil ca o persoana bolnava cronic, prezentand evident pericol social, sa bantuie in lungul si in latul Europei in cautarea victimei perfecte. Este vina celor care trateaza acest aspect extrem de delicat - al afectiunilor neuropsihice - cu neglijenta sau chiar cu rea-credinta. Locul Luminitei Solcan nu era la Taize, ci la Socola sau, la Gura Ocnitei. Gura Ocnitei este un centru de asistenta neuropsihica unic in Romania, dar a carei unicitate este pe cale de a se pierde. Aici, cu bani europeni si romanesti a fost construit poate cel mai modern si mai functional centru de asistenta neuropsihica din tara. El a fost dat in functie anul trecut si reprezinta, cum spuneam, un etalon in materie, existenta sa datorandu-se devotamentului si energiei debordante a medicului Marioara Savulescu. Aici pacientii (pe care unii i-ar vedea drept clienti) beneficiaza de conditii de exceptie de viata si de tratament. Nici un oficial roman - nici presedintele Iliescu, nici premierul Nastase si nici macar ministrii de la Munca si Sanatate, doamna Dumintru sau dl. Branzan, n-au catadicsit sa faca cei 100 de km pentru a vedea cu ochii lor cum se poate intra in Europa altfel decat cu mizeria devenita celebra in alte institutii de profil, intens mediatizate. Chiar inainte de deschidere, multe priviri, hraparete ale unor lideri judeteni sau de la nivel central, s-au indreptat asupra Centrului, pe care l-ar fi vazut mai degraba hotel decat spital. Nici actualele conduceri ale Departamentului pentru Handicapati si de la minister nu se impaca cu ideea ca 'nebunii' traiesc in asemenea conditii, si fac tot ce pot ca sa schimbe lucrurile. De peste trei luni Centrul nu mai are bani de medicamente - pe care pacientii le aduc de acasa - iar de pe o zi pe alta se asteapta sa nu mai fie nici bani de mancare. Omis in mod neexplicabil din reglementarile facute pentru institutiile de profil, Centrul pare a fi fost desemnat ca o victima sigura pe agenda 'reformei' din sistem, o reforma care nu concepe handicapul neuropsihic si care crede ca cei 500 de pacienti de la Gura Ocnitei trebuie trimisi acasa - cei care mai au - sau, pur si simplu, in strada!
Asa incat concluzia este ca Luminita Solcan oricum n-ar fi avut loc pentru a fi tratata sub supraveghere, pentru ca handicapul sau nu este recunoscut in scriptele ministerului Muncii, din Romania!