Punctul pe Y / joi 27 decembrie 2007 Nr: 2113

Vanatoarea de ministrii

Inca in urma cu 10 ani, Orban ar mai fi avut sanse ca accidentul sau sa fie musamalizat. Astazi aceste sanse tind spre zero. Ca un pitbull, presa a inhatat cazul si refuza sa-i dea drumul, cu toate sfortarile ghinionistului demnitar.
Accidentul care i s-a intamplat dlui Orban i se putea intampla oricui. Neatentie, ghinion, o zi proasta - toate au concurat spre deznodamantul cunoscut. Si pentru care ministrul poarta raspunderea pe care o poarta orice cetatean.
Unii au fost, probabil, revoltati de insistenta reporterilor, de hartuirea rudelor fetei accidentate si chiar a ministrului. Este insa un lucru cu care trebuie sa ne obisnuim. Intr-o democratie functioneaza principiul interesului public: dl Orban are un mandat, iar acest mandat implica transparenta. Nu se poate prevala de regula intimitatii. Aceasta e valabila pentru cetateanul simplu, care nu are de dat socoteala nimanui, decat legii. Persoanele publice dau insa socoteala si societatii. Spuneam ca, in urma cu 10 ani, Orban ar fi avut sanse incomparabil mai mari de a-si musamaliza accidentul. Oricum, plata unor sume de bani catre victimele accidentelor pentru a renunta la depunerea plangerii este o practica curenta. Nimeni nu ma va putea convinge ca primul lucru pe care l-a facut ministrul dupa ce a luat fata pe capota nu a fost sa se inteleaga cu parintii ei asupra sumei care sa compenseze ranile suferite, din fericire nu grave. Legea nu pedepseste acest tip de intelegeri. Ministrul este insa vinovat de raportarea cu intarziere a accidentului catre organele competente. El ar fi dorit sa treaca totul sub tacere, pentru ca nu-ti pica bine, ca ministru, o astfel de intamplare. Dar nu s-a mai putut. Si nu este exclus ca daca Parchetul va dori cu adevarat sa lamureasca acest caz, sa fie anulata si intelegerea. In acest caz povestea devine penala. Iar demisia lui Orban iminenta.
Un adevarat dezastru pentru omul care s-a vazut, sistematic, iesind pe locul doi in competitiile politice. Personaj orgolios, si-a dorit sa fie primar al Capitalei si n-a reusit. Si-a dorit sa detina o functie mai importanta in partid, dar n-a avut sustinere. S-a decompensat prin pozitia de purtator de cuvant in care s-a putut manifesta agresiv la adresa lui Basescu. Remanierea democratilor i-a oferit marea sansa: aceea de a fi ministru. Si, de cand a preluat portofoliul, profita din plin de privilegiile si vizibilitatea pe care i le confera aceasta functie.
Intr-un stat normal, cu politicieni responsabili, Orban ar fi trebuit sa-si dea demisia imediat dupa dezvaluirea incercarilor sale de acoperire a urmarilor accidentului. N-a facut-o, dandu-i astfel apa la moara inamicului Executivului, care nu va intarzia sa-l denunte pe rabojul coalitiei de mafioti, incompetenti si penali din acest cabinet care incearca cu disperare sa reziste in fata evidentei slabiciunii sale. Si a „legitimitatii” tot mai reduse.