Doctrina la romaniNeavand alte modele la indemana, dupa un „regim” de jumatate de secol, romanii din politica l-au ales pe acela al fotbalului. Uneori, chiar, domeniile s-au intrepatruns atat de mult incat unii politicieni s-au crezut mai degraba sefi de cluburi sau jucatori decat viceversa. Pe masura ce inaintam prin meandrele concretului democratiei, pe atat lucrurile devin mai confuze. Iar cand vine vorba de doctrine, intram chiar intr-un domeniu presarat cu nenumarate pericole. Scena noastra politica s-a impartit, de la inceput, in doua: dreapta si stanga. Sau stanga si dreapta. Stanga celor multi si napastuiti de comunism, in diverse forme (unii fiind facuti chiar sefi, pentru a suporta mai abitir teroarea), si dreapta celor mai putini, dar care se considerau mai altfel decat ceilalti. Inscrierea in cele doua curente s-a facut nu pe baza de program, ci pe baza de modele si afinitati. Cei care l-au placut pe Iliescu s-au aliniat la stanga. Cei care au crezut ca seamana cu Coposu, s-au aliniat la dreapta. Si a inceput batalia politica.Treptat, optiunile au inceput sa vizeze centrul, ramas liber, spre care au migrat, teoretic, si cei din stanga, si cei din dreapta, pe motiv ca dadea mai bine si te ferea de extremism. Confuziile n-au intarziat sa se manifeste. Stanga, ajunsa la Putere, a inceput sa aiba apucaturi de drapta, iar dreapta, cand i-a venit randul, s-a intrecut in stangism. Doctrina n-a mai contat decat ca reper justificativ. Competitia a fost cea care a primat. Ca-n fotbal. Nu conteaza cu ce ideologie castigi meciul sau campionatul. Important e sa castigi, si dupa aceea explici ce ideologie, ce programe si ce platforma ai folosit cand ai sutat cu stangul sau cu dreptul. |