Punctul pe Y / marți 16 octombrie 2007 Nr: 2054

Paradoxul "puterii" dambovitene

La noi toate lucrurile sunt altfel de cum sunt la altii sau ar trebui sa fie! Avem noi talentul acesta. Nu mai departe decat chestia cu manipularea politica a institutiilor statului in scopul atacarii sau compromiterii adversarilor. Schema clasica, cea „corecta”, este ca formatiunea politica aflata la putere are la indemana parghiile prin care poate presa sau influenta institutiile competente sa intreprinda actiuni de „pedepsire” a celor care prezinta un pericol real sau potential pentru perpetuarea statutului sau. Aceasta forta sugereaza, de pilda, DNA-ului catre cine sa-si indrepte atentia si pe cine sa filmeze ca sa-l dea la presa. Tot ea instruieste SRI-ul pe cine sa asculte cu prioritate si ce detalii sa lase sa se „scurga” spre canalele publice de informare. Tot ea, aceasta putere, solicita cu discretia necesara, mediilor de informare pe care le controleaza prin buget ce reportaje sau comentarii sa dea la orele din varf pentru a manji cat mai consistent imaginea celor care ar putea sa o atace.
La noi, insa, toate - sau aproape toate - sunt pe dos. Puterea nu e putere, iar opozitia nu e opozitie. Arbitrul nu e arbitru, iar institutiile inamovibile sunt dependente de cine le-a facut inamovibile si pe ce criterii. Iata, numai episodul acesta cu cei doi ministri si cu caltabosii: dincolo de vinovatia lor, mai mult sau mai putin evidenta, se disting itele unei lucraturi concertate care are ca obiect lovirea trecatoarei puteri cu tocmai instrumentele sale. Iata Puterea strigand ca din gura de sarpe ca e oropsita si atacata pe nedrept si cu marsavie. De cine? De alte puteri, mai putin vizibile dar mult mai decise sa o termine. Iata, deci, o guvernare victimizata de propria ei incapacitate de a iesi dintr-o schema care o favorizeaza, care cedeaza initiativa detractorilor sai, multumindu-se sa se autocaineze. Probabil ca impactul cazului „Muresan-Remes” ar fi fost altul daca Tariceanu ar fi avut o reactie mai prompta si l-ar fi destituit pe Remes imediat ce a avut relatii despre implicarea lui in sinistra afacere cu caltabosi. N-a avut, n-a facut-o si a lasat ca epilogul sa fie semnat de altii. Cu pierderile de imagine de rigoare.
Sigur, o formatiune aflata la guvernare este mai expusa riscurilor de deraiere spre coruptie decat una care sta pe margine si pandeste gresesile adversarului. Asta e regula jocului. Cine nu e in stare s-o respecte, n-ar trebui sa se bage. Sau ar trebui sa gasesca forta sa controleze cu obiectivitate si in deplina legalitate actiunea institutiilor din subordine asigurandu-le cadrul necesar pentru a opera neselectiv si fara teama de a fi sanctionate pentru ca functioneaza corect. Se pare insa ca membrii actualului executiv nu au o astfel de capacitate. Si atunci de ce sa se mire ca altii fac ceea ce ar trebui sa faca ei? Iar ei suporta ceea ce altora nu le-ar place?