Punctul pe Y / vineri 12 octombrie 2007 Nr:

Unicul partid de Opozitie: PD!

Intr-o tara politica in care aproape niciodata lucrurile nu sunt ce par a fi, unul sigur se apropie de definitia conditiei sale: Partidul Democrat, ca partid de Opozitie.
De opozitie anti-tariceana, trebuie sa precizam. Cum a ajuns, totusi, din castigator al alegerilor din 2004 (conform schemei interpretate de Traian Basescu) sa basculeze direct in trenul advers?
Istoria Partidului Democrat este plina de intamplari dramatice. S-a nascut din coasta FSN-ului istoric, asumandu-si identitatea acestuia, la ruptura istorica din 1992, care a despartit apele intre liderii emblematici, Iliescu si Roman. Autoconsiderandu-se partea buna, reformatoare, a blocului, in contrapartida cu cea conservatoare, devenita FDSN-PSDR-PSD, partidul s-a debarasat mai intai de initialele devenite incomode, asumandu-si identitatea unui mic partid inghitit pe nemestecate. Opozitiea din anii 1992-1996 seamana mult cu cea de acum, partidul impartindu-se intre ereditatea puterii si actualitatea unei opozitii singulare, „istoricii” necatadixind sa-i considere pe oamenii lui Roman egalii lor intru apropirere a democratiei. Lucrurile s-au schimbat radical la alegerile din 1996 cand Roman s-a trezit in fata unui scor electoral neasteptat de ridicat. Un scor de care Conventia Democrata avea nevoie ca de aer pentru a putea pune mana pe putere. De aici - coalitia liberalo-taranista-social democrata (Cunescu) - democrata care a marcat „schimbarea”, cu incoerenta si incompetenta a vreo trei guverne si a unui mare numar de ministri. Ca si in exercitiul 2005-2007, Partidul Democrat a facut proba unui aliat rapace si nedispus sa imparta beneficiile guvernarii cu nimeni. In guvernele Ciorbea si Radu Vasile, cel putin, PD-ul a fost elementul disturbator perpetuu, avandu-l ca varf de lance pe acelasi Traian Basescu, cel care a „trantit” Guvernul Ciorbea si care i-a blocat la mantinela pe taranisti in aproape orice demers al acestora. Vocatia ambivalentei „la putere”-„in opozitie” a ramas una dintre trasaturile distinctive ale formatiunii care, sub conducerea lui Traian Basescu, a perfectionat continuu metodele de sicanare a aliatilor si de impunere a punctelor de vedere proprii.
Sondajele spun ca de cand a fost scos de la guvernare (cu forta!) Partidul Democrat creste in sondaje. Nu suficient insa, pentru a putea lua ceva pe cont propriu. Pentru ca, aflat intr-o opozitie singulara, nu reuseste sa coaguleze nici o alianta, toti cei de care s-ar putea servi fiind, intr-un fel sau altul, victime ale actiunilor distructive ale presedintelui. Iar opozitia democrata, cat de autentica poate fi, ramane una exclusiv anti - Tariceanu. Conditie care ii scade credibilitatea pana la a fi considerat un simplu instrument de razbunare prezidentiala.