Punctul pe Y / miercuri 10 octombrie 2007 Nr: 2049

Relatia Iliescu-Geoana: nodul gordian al PSD

Eu, in locul lui Mircea Geoana, nu l-as fi iertat pe Iliescu pentru ce-a afirmat, dupa motiune, in legatura cu actualul sef al partidului pe care l-a fondat el. Citez din memorie: acesta, care la cateva luni dupa ce l-am numit ambasador la Washington, ii trimitea lui Constantinescu un fax de felicitare ca a scapat tara de „cancerul Iliescu”! Este prima data cand fostul presedinte se refera la acest document, despre care s-a vorbit mult, fara ca insa Emil Constantinescu, posesorul sau, sa-l dea la „Rasboiu’„.
Este, probabil, episodul cel mai jenant din cariera sa politica, ce dezvaluie o trasatura a personalitatii cu care nu prea are de ce sa se mandreasca: oportunismul. Nu are de ca se mandreasca, desi i-a fost folositoare. Daca ar fi fost mai rigid in privinta principiilor, poate ca nu ar fi ajuns presedintele celui mai important partid din opzitie (daca PSD-ul mai este in opozitie). Relatia Geoana-Iliescu a fost, de la bun inceput, veriga slaba a noii structuri realizate in urma Congresului din 2005. Din nefericire pentru partid si pentru sustinatorii sai, intre cei doi nu a existat, niciun moment, o comunicare reala, ambii preferand sa se izoleze in mijlocul sustinatorilor lor, trimitamdu-si de acolo sageti otravite. Iliescu si Geoana nu apartin doar unor generatii diferite ci si unor curente de gandire si de actiune care, in ciuda siglei, nu au nimic comun. Mai mult, cei doi se desconsidera reciproc, desi stiu ca conjunctura actuala ii obliga sa frecventeze acelasi grup politic. N-a fost motiunea primul punct asupra caruia opiniile lor au fost contrare. Ba, as zice, ca n-a fost, pana acum, subiect important asupra caruia sa aiba aceleasi optiuni. Lipsa de comunicare interna a impims lucrurile in afara, in ograda presei. Relativul echilibru de forte a impiedicat insa, fiecare dintre parti, sa intreprinda actiuni decisive impotriva celeilalte. Este si motivul pentru care, la Brasov, Geoana a ezitat sa propuna vreo masura concreta impotriva lui Iliescu, si i-a acordat „ragazul de reflectie” pana la finele lui noiembrie. Daca ar fi facut ceva, cu siguranta ca ar fi avut o opozitie serioasa din partea tot mai numerosului grup de activisti care considera ca dupa cele doua esecuri (suspendarea si motiunea) ar trebui sa se retraga din fruntea partidului. In acelasi timp, Iliescu are ragazul sa reflecteze daca va pune in practica planul sau din 2005, cel cu Polul Stangii, sau asteapta ca lucrurile sa se rezolve de la sine.