Punctul pe Y / joi 06 septembrie 2007 Nr: 2026

Afacerile proaste ale Statului

Sigur ca in comparatie cu tranzactia pe care a facut-o Dinu Patriciu cu kazahii, vanzarea Petromului poate sa reprezinte un esec. Suma a fost incomparabil mai mica - la o valoare incomparabil mai mare - in conditii contractuale cel putin greu de inteles. Dar faptul e fapt, si daca multi viteji se arata acum, nu stiu cum ar raspunde la intrbarea unde erau cand preluarea de catre austrieci a fost aplaudata public.
Nu e vorba numai de Petrom. In aceeasi categorie se inscrie si BCR-ul. Si aici, nenumarati specialisti constata cu uimire ca profitul , dupa numai un an ,e mai mare decat valoarea cu care cea mai mare banca a fost vanduta. Si, ca in bancul cu baba care-si vinde vaca slabanoaga, dar pe care un samsar o invata cum sa-i ridice pretul, romanii se intreaba acum de ce statul n-a pastrat aceste doua vaci grase pentru a le mulge el.
Povestea, atat a Petromului cat si a BCR-ului a inceput odata cu declansarea privatizarii intensive in precedentul mandat al Conventiei Democrate, din care faceau parte majoritatea guvernantilor de azi Atunci a fost repetat cu insistenta refrenul ca cele doua companii de stat trebuie privatizate pentru ca asa ne cer FMI-ul, Banca Mondiala si chiar Uniunea Europeana. „Vindeti-le repede si oricui!” - pare sa fie cuvantul de ordine pe care responsabilii nostri factori de decizie se dadeau peste cap sa-l puna in aplicare. Nimeni nu s-a intrebat atunci ce interes ar fi avut respectivele entitati in aceste operatiuni. S-ar fi vazut ca nu aveau nici unul. Mesajul lor a fost tradus eronat cu intentie: ei ne spuneau, ceea ce stiam si noi, ca subordonarea acestor companii statului este un prilej de coruptie si proasta administrare. Ca statul le poate folosi pentru a-si perpetua politicile paguboase si ca numai punerea lor pe bazele sanatoase ale economiei de piata poate ajuta intregul sistem sa functioneze corespunzator. Ei nu spuneau „vindeti!” Ei spuneau: faceti ceva sa le scoateti de sub controlul factorului politic! Oricum noi nu prea eram in stare de asa ceva, nu raminea decit varianta instrainarii. Dar nici asta in orice conditii .Sigur, trebuia facuta, dar nu indiferent de conjunctura, ci in momentul cel mai favorabil si in conditiile cele mai avantajoase. Aceeasi presiune politica (alimentata si de felurite interese personale sau de grup in perfectarea afacerilor) a facut ca fostul guvern sa-si lege numele de ambele privatizari care pot parea astazi paguboase . Istoria nu lucreaza insa cu „daca” si „parca”. Cele doua operatiuni sunt fapte implinite. Ne raman insa suficiente instrumente de a le corecta - pe cat este posibil - si de a le face ceva mai profitabile decat sunt. In nici un caz, insa, comparabile cu lovitura data de Patriciu...
Cat despre „politica energetica” de care ne vorbeste acum dl Berceanu, el insusi un „ artizan” al pagubei de acum, este ca si cum ai vorbi de funie in casa spanzuratului...