Punctul pe Y / sâmbătă 25 august 2007 Nr: 2016

O lege intarziata…

La Ministerul Justitiei a avut loc o conferinta de presa referitoare la proiectul de lege privind stergerea condamnarilor cu caracter politic si a masurilor administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada martie 1945-decembrie 1989.

Am citit anuntul de doua ori, nevenindu-mi sa cred: cum adica, dupa 17 ani abia, Ministerul se gandeste sa anuleze una dintre cele mai mari nedreptati facute oamenilor? A fost nevoie de 17 ani ca cineva sa realizeze enormitatea acestei situatii: oameni condamnati pe nedrept, au trebuit sa astepte pana acum o simpla reparatie morala - sa li se stearga din cazier consemnarile infamante?

Imi vine in minte o scena din copilarie: pe strada mare a oraselului de la granitele cu Ungaria si cu Iugoslavia lui Tito, o coloana de oameni tarand dupa ei bagaje, manati din urma de militieni. La un moment dat, din grup s-a desprins un barbat care s-a repezit si m-a luat in brate, plangand. Militienii l-au smuls brutal din imbratisare si l-au readus in coloana, urmarit de fetele pline de lacrimile mamei si matusilor mele. Era unchiul Sandu. Fusese trimis de stat, dupa preluarea Basarabiei, in 1919, undeva pe langa Cahul, ca jandarm. Era casatorit cu una dintre matusile mele, care l-a urmat in calvarul pe care avea sa-l suporte, deportat in Baragan. Pentru vina de a fi fost unealta a regimului bughezo-mosieresc.

Alaturi de el, in trenul de marfa care avea sa-i poarte cale de o saptamana, spre Felesti, au fost inghesuite alte familii, de chiaburi - termen nu prea cunoscut in Banat, unde cine muncea era instarit, iar cine nu, era saracan.

Unchiul Sandu a stat mai bine de 10 ani in Baragan, fara sa stie prea bine ce ispasea. Cand a revenit acasa, era un om distrus. Fiindca a fost deportat, n-a mai gasit de lucru decat la munci brute, grele, care l-au topit pur si simplu. Matusa mea a purtat toata viata si ea stigmatul deportarii, neavand nici macar pensie. Ca ei au fost mii, sute de mii. Oameni care au suferit mai mult sau mai putin, dar intotdeauna pe nedrept. Oameni carora condamnarile le-au intors viata, i-au pierdut sensul. Cati au mai ramas pana astazi, sa se poata bucura de initiativa intaziata a ministrului? Cred ca destul de putini. Si care, poate, nici nu vor mai avea puterea sa se bucure de reparatia morala pe care o poate constitui aceasta lege intarziata, in valtoarea bataliilor politice fara sens si a mizelor derizorii.