Punctul pe Y / vineri 12 ianuarie 2007 Nr: 1869

Dinca

L-am cunoscut direct atunci cand mi-a inmanat, personal, unica distinctie pe care am obtinut-o in trecutul regim: la aniversarea a 25 de ani de existenta ai ziarului la care lucram pe atunci, m-am regasit - spre surprinderea mea - pe lista celor recompensati cu o medalie. Medalia Muncii. La festivitatea care a avut loc la Teatrul Mic, primarul general al Capitalei a participat in persoana. Mi-l amintesc, slab, inalt, cu o cautatura severa, strangand mana, muncitoreste. Il stiam din faima pe care o avea, de a fi dur si fara mila. Bagase pe multi la puscarie, pentru diferite hotii sau culpe intalnite in catalogul dusmanilor oranduirii, de unde si porecla pe care o primise: Ion Te-leaga. Pentru Bucuresti, mandatul sau a fost unul pozitiv si fata de predecesorul sau, Cioara, era unul care parea sa poata intelege anumite situatii. L-a prins in functie cutremurul din 1977, cand a beneficiat, in actiunile sale, de un suport popular deschis. L-am revazut, la televizor, in timpul procesului fostilor membri CPEx. Facea parte din 'banda celor 4' care se nimerisera sa dea socoteala si pentru erorile celor care nu mai erau in functii. Fata de un histrion, ca Postelnicu, de un prostanac sadea, ca Bobu, sau de un ramolit ca Manescu, a impresionat printr-o tinuta demna si prin asumarea deschisa a culpelor care i se puneau in spinare. Cu barba alba, carunta, tras la fata, ajunsese sa capete imaginea unui ascet. A iesit apoi din vizorul interesului public. Dupa cativa ani de puscarie a fost eliberat pe motive medicale. A ramas o perioada inactiv pana cand ginerii sai, deveniti oameni de afaceri prosperi, l-au pus la treaba dandu-i pe mana un business marunt. In 1997 cand se implineau doua decenii de la tragedia nationala care a fost marele cutremur din '77, l-am cautat ca sa-l invit la o emisiune de televiziune. Intai a refuzat. Apoi, dupa ce s-a gandit mai bine, a acceptat: 'Le datorez acest lucru celor alaturi de care am incercat sa vindecam ranile lasate de cutremur'. In emisiune a fost ponderat si precis in amanunte. Desi purtand sechelele limbii de lemn, discursul lui era incomparabil mai coerent si vadea o cunoastere superioara a realitatilor bucurestene decat cel al primarilor de pe atunci, Halaicu sau Lis. In relatia cu cuplul dictatorial isi asuma deschis lipsa de curaj si de atitudine fata de excesele acestora: 'Am fost militar 27 de ani. Eram obisnuit sa execut ordine'. Desi considerat in epoca un apropiat al Elenei Ceausescu, avea o parere execrabila despre aceasta. 'Inculta si rea'. Avea si o problema care pe atunci il obseda: ce s-a intamplat cu cele 500 milioane de dolari din ajutoare externe ramase dupa ce Elena Ceausescu a hotarat sistarea consolidarilor la cladirile afectate, afirmand ca singurul care ar mai putea da relatii ar fi mana dreapta a Elenei, Ion Ursu, cel salvat miraculos de rusi din arestul de la Jilava... Ion Dinca s-a stins din viata zilele trecute. A fost unul dintre corifeii unui regim opresiv, remarcandu-se prin duritate si disciplina oarba. Tot el, dupa '89, este cel care a devenit un cetatean onest si responsabil, asumandu-si partea de vina din responsabilitatea colectiva pentru actiunile opresive ale sistemului. Sunt oare oamenii sub vreme sau sub sisteme?