Punctul pe Y / joi 11 ianuarie 2007 Nr: 1868

Apusul unui fenomen: mineriadele!

Odata cu iesirea lui Miron Cozma se incheie, probabil, cel mai tulbure episod din istoria post-decembrista a Romaniei. Pentru ca liderul minerilor din Valea Jiului reprezinta o categorie cu care democratia n-ar trebui sa aiba de-a face: aceea a detinutilor politici. Cozma n-a fost un detinut de drept comun. Faptele pentru care a fost condamnat - odata prea bland, iar apoi prea aspru - au vizat ordinea de stat. Etapa revolutionara, cea care, teoretic, n-ar trebui sa intre sub incidenta vreunei legi, nici a celor pe care un astfel de eveniment le abroga de la sine si nici a celor ce nu apuca sa fie promulgate, s-a incheiat in decembrie 1989. Tulburarile care s-au produs ulterior pe fondul slabiciunii organelor abilitate ale statului sau ale competitiei acerbe dintre diferite centre de putere, n-au reprezentat decat 'replicile' marelui cutremur, cele care au ajutat, de fapt, societatea sa se aseze in matca democratiei. Mineriadele reprezinta un fenomen unic in postcomunism. Orgoliul de a fi fost singura categorie socio-profesionala care s-a opus dictaturii i-a facut pe mineri sa-si aroge calitatea de jandarmi ai democratiei, intr-un mod in care se incalcau insesi principiile acesteia. De la primele incursiuni, demonstrative, din ianuarie si februarie 1990, cand au fost priviti de o buna parte a populatiei cu o relativa simpatie si cu nadejdea ca macar ei pot suplini lipsa de autoritate a autoritatilor si pana la manifestarile violente din iunie n-a fost decat un pas. Pasul acesta a continuat intr-o forma acuta in septembrie 1991 cand, de la aparatori ai ordinii, ei au devenit agresori, incercand impunerea cu forta a unor decizii politice cu radacini sociale. Cozma s-a intamplat sa fie exponentul fenomenului, care, ulterior, s-a mulat pe datele sale caracteriale. Daca n-ar fi fost el, ar fi fost un altul. La fel ca si droaia de politicieni aparuti peste noapte, a crezut in menirea lui intr-o forma tiranic mesianica. Imunitatea de conjunctura l-a acreditat pentru mineriadele din 1999. La Valcea, la manastire, ar fi putut - daca ar fi vrut - sa obtina orice de la un premier abandonat si speriat. A preferat sa fie modest si modestia l-a costat. Revenirea din spaima de moarte, autoritatile de atunci au incercat sa-i dea o lovitura mortala prin condamnarea excesiva pronuntata de o justitie aflata sub comanda. La Costesti, fenomenul mineriadelor si-a dat duhul, odata cu mitul clasei muncitoare care merge intotdeauna in Paradis. Capitalismulsalbatic s-a instalat definitiv, odata cu incarcerarea liderului, iar marii pradatori, autorizati sau iliciti, n-au mai avut, practic, a se teme de nimic. De ce au fost mineriadele un fenomen tipic romanesc? De ce aceste lucruri nu s-au intamplat, de pilda, in Polonia, unde traditia era mai puternica? Poate pentru ca nu au avut ce sa le suplineasca. In Romania n-a existat o patura intelectuala unita, capabila de rezistenta si de contestare coerenta. Au existat doar voci, cele mai multe stridente sau mimate de falsitate. Victoria impotriva dictaturii fusese prea usoara pentru a fi convingatoare. Partile adverse se contopisera, practic, in Front si la 'istorici'. Minerii ramasesera singura categorie omogena si credibila, pana la un punct. Acela de la care si-au depasit conditia.