Punctul pe Y / joi 04 ianuarie 2007 Nr: 1864

Numaratoarea inversa

In stilul sau inimitabil, presedintele Basescu a 'furat' si numaratoarea inversa a aderarii Romaniei la UE din noaptea de 31 decembrie 2006. Cu nonsalanta unui elev nu prea silitor care face din asta chiar un titlu de mandrie, presedintele a sarit de la 4, direct la 1, pentru a ajunge mai repede la momentul lansarii. Este, poate, explicabila o asemenea graba care deriva din frustrarile si temerile aproape permanente ca vom rata acest moment decisiv pentru istoria contemporana a Romaniei. Drumul nostru spre Uniunea Europeana a inceput, practic, a doua zi dupa ce Romania s-a desprins din chingile dictaturii si cand am realizat cu totii cat de mult ne indepartasem de continentul din care faceam parte, datorita izolarii ermetice fata de valorile impartasite de comunitatea acestuia. Uniunea Europeana ca notiune, filtrata de propaganda de partid, nu reprezentase pentru noi altceva decat un subiect de comentarii critice si o tema de caricaturi legate de disputele din 'piata comuna', vazuta simplist ca un soi de taraba la care negociatorii se trag de par sau isi cara pumni in capete. Cu toate aceste evidente, primul semnal public referitor la aderare ca obiectiv fundamental al politicii romanesti a aparut relativ tarziu, dupa vreun an si ceva, atunci cand intr-o interventie a sa, fostul parlamentar Liviu Muresan s-a referit explicit la acest lucru. E drept ca la vremea respectiva Uniunea, care isi consumase deja 'valurile' interne, nu manifestase disponibilitatea largirii, mai ales din cauza decalajului considerat atunci apreciabil, dintre membrii sai si potentialii candidati. Politica largirii, ca strategie, s-a manifestat abia atunci cand a devenit vizibil faptul ca o serie de tari din fostul lagar socialist - respectiv Cehoslovacia, Ungaria si Polonia - plecasera de pe pozitii economice incomparabil mai avantajoase decat altele. Cu toate acestea, Romania a facut parte in 1996, din grupul de tari cu care se demarasera negocierile, in cadrul unui program care viza largirea in trepte. Schimbarea din '96 si debandada generata de incompententa noilor autoritati au facut insa ca Romania sa piarda aceasta pozitie, si din primii sase, cum fusese initial avizata, sa ajunga in coada celor 12. Doar eforturile sustinute ale guvernului Nastase (caruia nu i se pot nega merite reale) au facut ca tara noastra sa nu fie complet desprinsa de pluton si insistentele iesite din comun ale echipei acestuia au facut ca, in 2002, autoritatile comunitare sa accepte termenul de 1 ianuarie 2007, in defavoarea unei solutii deschise. Ce a urmat stim prea bine: cu gafaieli, cu poticneli, cu ochi inchisi, am reusit sa doboram padurea de stegulete rosii si sa-i convingem pe cei de la Bruxelles ca lasandu-ne pe dinafara isi creaza lor insisi probleme mai mari decat ale noastre. Romania este acum tara europeana cu drepturi depline. Dar si cu obligatii pe masura. Abia de aici incolo incepe marea provocare: integrarea propriu-zisa.