Punctul pe Y / joi 06 iulie 2006 Nr: 1768

Relatia istorica Cotroceni-Victoria

Istoria relatiilor dintre primii doi oameni din stat (in sensul propriu, pentru ca altminteri, constitutional, premierul e abia al patrulea) este cel putin interesanta sub aspectul impactului pe care l-au avut idiosincraziile de ordin personal asupra eficientei actului de guvernare. Ion Iliescu si-a facut un titlu de glorie din faptul ca si-a sustinut premierii. Fie ca a fost vorba de Roman, fie de Stolojan, fie de Vacaroiu sau Nastase, conflictele au fost evitate cu grija si armonia s-a dorit a fi elementul determinant. Pana si exceptia Roman confirma regula, mai ales ca disidenta acestuia a fost rezultatul tentatiei de a lua lucrurile pe cont propriu, intreprindere lipsita de succes si soldata cu o decizie si azi controversata - aceea a demisiei-demitere, sub presiunea celei de-a doua incursiuni majore a minerilor. O relatie cu adevarat armonioasa a fost aceea dintre Iliescu si Vacaroiu si ea s-a consolidat pe baza lipsei de veleitati personale a premierului si a autoritatii presedintelui aflat la cel de-al doilea mandat. Cu Stolojan relatia a fost mai degraba oficiala, mandatul si durata acestuia nepermitandu-le celor doi actori o apropiere pe care ar fi facut-o dificila si temperamentele diferite. O situatie speciala in aceasta ecuatie a avut Adrian Nastase. De departe cel mai dotat dintre cei patru, el a parcurs rabdator traseul unei ascensiuni constante, acceptand tutela prezidentiala pana la momentul in care anturajul sau, aflat in competitie deschisa cu cel de la Cotroceni, l-a impins spre o serie de gesturi in care a manifestat tendinta unei independente care avea sa-i fie fatala. Racita continuu, relatia lor n-a ajuns la un antagonism deschis, premierul manifestand o retinere care dealtfel l-a si scos din joc, odata cu refuzul de a se inscrie in competitia pentru conducerea partidului. Dintre cei trei premieri cu care a lucrat, Emil Constantinescu a marcat un varf al divergentelor cu Radu Vasile. Cei doi si-au ascuns cu greu resentimentele de ordin personal, care au rabufnit odata cu demiterea sefului guvernului. Victor Ciorbea a constituit o deceptie si a fost cel putin amuzant modul in care cei care-l promovasera au reusit sa scape de el, in timp ce Mugur Isarescu s-a pastrat intr-o rezerva relativa fata de cel care a intuit in el un concurent serios pentru eventualitatea unui nou mandat. Relatia Basescu-Tariceanu este, de departe, cea mai complexa si mai complicata. Inceputa sub auspiciile entuziasmului generat de o victorie fortata si al preeminentei prezidentiale, raportul s-a modificat continuu, echilibrandu-se intr-un mod in care a evocat, adesea, antagonismul tot mai evident. In momentul de fata firul care mai sustine relatia este atat de subtire incat ameninta in orice moment sa se rupa. Cu toate consecintele de rigoare.