Punctul pe Y / marți 04 aprilie 2006 Nr: 1708

Neputinta democrata

Daca cinevava si-a inchipuit ca toate ultimatumurile liberale referitoare la retragerea lui Turianu de la conducerea CNSAS pentru a-i face loc acolo lui Ticu Dumitrescu ii va infricosa pe democrati, s-a inselat. Nu numai ca ar fi insemnat ca nu stie cum merg lucrurile in astfel de situatii, dar si ca nu cunoaste psihologia democrata, care pot fi asemanatoare cu aceea a unui bull-terrier care, odata prada apucata, nu-i da drumul nici daca-l omori. Muscatura acestei rase este influentata de un mecanism fiziologic care impiedica animalul sa-si desclesteze falcile.Osul pe care l-a apucat PD-ul se numeste CNSAS. Prada a fost urmarita cu atentie si atacul a fost bine planificat. In fata amatorismului liberal, pragmatismul democrat a actionat eficient si decisiv, gasind bresa in mecanism. Pentru ca ceea ce a declarat dl Boc duminica seara este perfect logic: ar fi cel mai clar semn de lipsa de democratie sa anulezi un proces democratic pentru a-l inlocui cu o decizie administrativa. Dl Boc subliniaza faptul - atat de frumos si de ireprosabil in sine - ca misia partidelor s-a sfarsit odata cu numirea candidatilor pentru Colegiu. In momentul in care Parlamentul i-a validat, acesti oameni n-au mai avut de dat socoteala decat propriei lor constiinte. Iar constiinta le-a spus sa-l voteze pe Turianu, nu pe Ticu. Ce sa facem noi acum? - intreaba Boc. Sa aratam ca nu suntem altceva decat niste politicianisti care-si urmaresc interesele? Iata, dumneavoastra, liberalii, l-ati avut sase ani pe Onisoru, pe care voi l-ati pus - stie dna Musca de ce. Deci, CNSAS a avut vreme de sase ani o conducere liberala. Hai sa vedem acum ce pot face si altii. Sa-l lasam pe Turianu macar trei luni - face Boc prima si ultima concesie - si daca nu va da satisfactie, il inlocuim.Liberalii ar vrea asta de pe acum. Intr-o rara aratare a muschilor, Tariceanu a amenintat ca va modifica legea si va dizolva actualul Colegiu. Nu spune insa cum va reusi acest lucru, fara o majoritate parlamentara, pe care e clar ca fara democrati nu o are. Probabil ca liberalii vor mai face valuri cateva zile dupa care, jenati si ei de circul pe care-l face Ticu, mai setos de functie, masina si telefon decat de adevar, pe care-l poate afla si fara sa fie presedinte, mai ales unul care-si ocupa functia printr-o lovitura de Colegiu, cum ar urma sa fie, in varianta liberala. Lucrurile par destul de limpezi: CNSAS va fi condus de un presedinte asupra caruia PD-ul nu are nici o putere. Si nici nu vrea sa aiba...