Punctul pe Y / vineri 10 februarie 2006 Nr: 1652

Dogma libertatii de expresie

Aparute prin presa daneza inca de prin luna septembrie a anului trecut, niste caricaturi infatisandu-l, alaturi de celelalte simboluri religioase, si pe profetul Mahomed rascolesc abia acum lumea musulmana, provocand demonstratii violente, soldate cu incendieri de ambasade si de sedii de firme occidentale si cu victime a caror vina este doar aceea de a se fi aflat in calea valului. Un val irational si intolerant, care protesteaza si pedepseste pentru un lucru a carui semnificatie s-a pierdut de mult pe drum. Pentru ca revolta nu se indreapta impotriva lipsei de inspiratie a autorilor sau a editorilor - pentru marea majoritate a protestatarilor, obiectul fiind practic necunoscut -, ci impotriva unei lumi care se caracterizeaza printr-o mare lipsa de intelegere a resorturilor civilizatiei islamice. Caricaturile cu pricina nu sunt altceva decat detonatorul unor tensiuni acumulate cu precadere dupa 11 septembrie 2001, cand intre cele doua civilizatii s-a produs o ruptura profunda. Atacata in insasi inima sa, democratia occidentala a acuzat de aceasta lovitura perfida si nimicitoare intregul Islam. Neincrederea si ostilitatea crescanda in comunitatile acestora a reverberat spre tarile de origine, acutizand si mai mult un sistem de relatii fragil si imprevizibil. Septembrie a declansat un veritabil razboi rece al civilizatiilor, infierbantat pana la punctul de fierbere de campaniile militare din Afganistan si Irak. Trupele de ocupatie au facut conflictele ireconciliabile si iata ca de ani buni Irak-ul este teatrul unei suite interminabile de atacuri sinucigase care alimenteaza continuu prapastia cascata intre eliberati si eliberatori. Orientul islamic a descoperit, odata cu pretextul caricaturilor, o noua forma de protest: aceea fata de atingerea adusa simbolurilor sfinte, inatacabile, ale acestuia. Orice altceva mai poate fi tolerat - de la ocupatia militara, la torturi in inchisori, sau la expulzari -, dar nu si atacul la d ogma! Profetul nu are infatisare, el este prezent in toate cate exista. Simpla incercare de a-i creiona trasaturile se dovedeste a fi blasfemia suprema. Iar blasfemia suprema naste o reactie pe masura, care creste, alimentandu-se din ea insasi si amenintand sa parjoleasca orice granita dintre cele doua moduri de gandire si de viata. Libertatea de expresie, invocata frecvent in aceste zile, este la fel de neinteles pentru lumea musulmana, ca si interdictia de a-l infatisa pe profet pentru occidentali. Un alt fel de dogma, la fel de periculoasa si plina de urmari imprevizibile. Poate chiar ireparabile