Punctul pe Y / marți 07 februarie 2006 Nr: 1649

Santajul de presa

Dl presedinte Basescu descopera America cu o oarecare intarziere. Santajul prin presa are frumoase traditii interbelice pe malurile Dambovitei si nu degeaba performantele imobiliare ale celebrului patron al 'Curentului' erau supranumite 'santajul si etajul'. Palatul ridicat in acest mod, cu contributia marilor tunari ai vremii, ar putea sa poarte o placa comemorativa, nu doar pentru a marca fenomenul, ci si specificul lui: banii obtinuti cu o astfel de truda erau bagati direct in afacere. Intre timp lucrurile s-au mai schimbat. Dupa ce jurnalistii si proaspetii oameni de afaceri ai tranzitiei miraculoase de la proprietatea statului la cea privata s-au mai dezmeticit dupa puseele de militantisme de dreapta sau de stanga, unii dintre ei, cei mai adecvati noilor realitati, au trecut la treaba. De la ignorarea cu bunavointa a unor aspecte reprobabile, contra cost, lucrurile au evoluat spre presiunea directa. Numai un naiv nu si-ar fi putut da sea ma, de-a lungul timpului, care era motivatia reala a tonului critic, justitiar aproape, al unor campanii de presa si cum se facea ca acestea incetau ca la un semn, daca nu cumva acelasi ziar, in aceeasi problema, o lua pe contrasens, ignorand vadit pentru ce militase pana atunci. Asa s-a facut ca jurnale cu mari probleme s-au revigorat brusc, sau ca altele, cu tiraje confidentiale, continuau sa functioneze, pe fondul cresterii subite a nivelului de trai al sefilor lor. Santajul de presa a intrat in uzul curent al consumatorului de presa, tolerat sau ajutat de interese politice de conjunctura. Marii santajisti au fost trecuti cu vederea sau chiar incurajati cand demersul lor convenea uneia dintre parti. Intr-o logica stramba a lucrurilor, promotorii unor asemenea campanii incalificabile au inceput sa devina lideri de opinie, fiind consultati si citati ca luptatori pentru o cauza generala, chiar daca cu beneficii private. Santajul a fost onorabilizat ori din teama cel or care nu doreau sa intre intr-un astfel de malaxor, ori de satisfactia partii care-si vedea atinse scopurile in acest fel. Micile ziare de scandal au devenit treptat trusturi de presa, si-au adaugat alte mijloace de influenta si liderii lor s-au inscris in categoria oligarhilor obisnuiti sa acorde sprijin pentru calea libera spre viitoarele beneficii: 'etajul' lui Seicaru a inceput sa devina o modesta amintire in fata edificiilor somptuoase hranite de perena sursa a conflictului si conlucrarii dintre cei care au de pierdut de pe urma dezvaluirii manevrelor lor infractionale si cei care au de castigat de pe urma amenintarii cu dezvaluirea. Lucrul cel mai curios in momentul de fata este ca apostolul luptei impotriva acestui flagel, dl Basescu, pare sa fi descoperit aceasta realitate abia acum. O realitate cu care s-a confruntat si cu care a conlucrat, uneori fructuos, atunci cand nu era in fruntea bucatelor, dar dorea sa ajunga. Si o realitate care nu tine atat de presa, cat de mediul toxic al afacerilor necurate derulate cu obladuire politica sau institutionala. Odata facuta curatenie aici, presa va fi prima care va beneficia de ea. Ramanand sa faca ce stie si ce trebuie: sa ne pazeasca de tentatii.