Intr-o societate cu adevarat democratica functioneaza unul dintre drepturile pe care totalitarismul le-a suprimat fara nici o exceptie: dreptul la opinie! La opinie libera, deschisa, fara teama ca cel care o emite poate fi urmarit, blamat sau condamnat pentru acest lucru.Cea mai elocventa expresie a dreptului la opinie o reprezinta presa. Presa romaneasca si-a castigat, dupa lungi decenii de obedienta, dreptul la exprimare necenzurata si nedirijata, intr-o singura zi. 22 decembrie 1989 a fost momentul fast in care toate restrictiile si tabu-urile au fost inlaturate si vocea gazetarilor s-a facut auzita pentru prima data pe lungimea de unda a sinceritatii. E drept ca in vartejul evenimentelor care au urmat, emotionalitatea a coplesit aproape total rationalitatea, ca informatia comentata tendentios sau convenabil in siajul unei anumite convingeri s-a instalat pe primele pagini si ca intoleranta de tip fundamentalist si-a aratat tot mai des coltii. Insa, marele avantaj a stat in faptul ca discutandu-se, dezbatandu-se, confruntandu-se public, marile crize s-au putut detensiona sau diminua. Aflati in prima linie a acestor dezbateri, gazetarii au inceput ei insisi sa devina persoane publice, simbolizand optiuni si convingeri sau lipsa acestora. Dezvoltarea si diversificarea peisajului media, inmultirea posturilor de radio si televiziune a facut din acesti gazetari un soi de vedete care au dominat, mai mult sau mai putin indreptatit, topul interesului public. Sentimentul exercitarii unui monopol i-a ridicat impotriva lor pe aspirantii la un loc mai bun sub soarele media, motorul demersurilor constituindu-l atacul la opinie. In toata perioada acestor ani, dar cu precadere in ultimii, atacarea ziaristilor de catre ziaristi datorita opiniilor exprimate a devenit un veritabil sport national. Unele (detest acest lucru, dar n-am altul), o 'anumita parte' a publicatiilor s-au transformat cu de la sine putere in intante de judecata si in catedre profesionale, ai caror titulari abia facusera, de regula, saltul din banca unde screjeleau hartia cu 'Ana are mere'. Aceasta pozitie capata un tot mai intens aer taliban, exponentii sai fiind gata sa decreteze 'zile de euforie nationala' sau liste de indezirabili. Persoane a caror vocatie ar fi facut din ei excelenti cenzori sau instructori ai 'sectiei de presa a partidului' inainte de '89, sunt acum campioni ai libertatii de exprimare dupa niste reguli proprii.Daca nu m-as teme ca insasi pozitia mea ar putea fi catalogata drept una intoleranta, care nu tine seama de dreptul lor la opinie, as spune ca cu asemenea politisti (era sa zic militieni), libertatea de exprimare mi se pare grav amenintata.