Punctul pe Y / vineri 14 ianuarie 2005 Nr: 1468

'Schimb minister zona rezidentiala contra central!'

Daca doamnei ministru Mona Musca i se pare ca sediul Ministerului Culturii este nefunctional si ca s-au bagat prea multi bani in el, este firesc ca domnia sa sa doreasca sa-l schimbe, chiar daca pentru asta se vor cheltui de doua ori mai multi bani, pentru ca un sediu nou costa, nu-i asa, si mai si trebuie amenajat pentru a deveni functional. Dar ce conteaza toate astea cand prin gestul tau pui in opera o promisiune electorala, si anume, faptul ca pe cand era membru in comisia de cultura a Parlamentului, doamna deputat Mona Musca a protestat impotriva amenajarii sediului ministerului Culturii intr-o cladire ce apartinea Muzeului Satului! Nu poti sa stai, ca ministru, intr-o constuctie pe care ai criticat-o ca deputat. Chestie de principiu, si unde e vorba de principii, banii nu mai conteaza.Dealtfel, sindromul acesta al ministrilor care dispun cam cum doresc ei de locatiile ministerelor de resort nu este nou. Un alt (fost) ministru n-a avut nici o emotie sa bage vreo 80 de milioane de dolari in reparatiile si modernizarile de la Ministerul Industriei. Nu conta ca cu banii astia s-ar fi construit nu unul, ci doua sedii ultramoderne de ministere. Ambitia de a moderniza - cu orice pret - a fost mai puternica si iata ca astazi junele ministru Codrut Seres se muta intr-un minister de 80 de milioane, in care n-a prea gasit insa mobila. Asta era inchiriata zice-se, de pe la o regie.Reiese din aceste doua mici exemple imaginea unei democratii dusa dincolo de limitele democratiei, in care titularul departamentului devine mai ceva decat un proprietar avand mana libera sa mute, sa construiasca, sa doteze si sa redoteze dupa cum are el chef la un moment din viata. In timp ce unii dintre noii ministri se multumesc sa schimbe locul tablourilor de pe peretii birourilor, altii schimba ministerele cu totul. Nu pun la indoiala buna credinta a doamnei ministru Musca. Pun insa la indoiala corectitudinea si valabilitatea unui sistem care face posibile asemenea operatiuni costisitoare si, pana la urma inutile, atata timp cat, de pilda, teatrul de Opereta abia a ars si are nevoie de banii care se vor duce, probabil, pe amenajarea unui nou minister pentru confortul principial al doamnei ministru. Exista, desigur, pe hartie, niste reguli in acest sens. Dar cine sa le mai respecte, daca tocmai aceia care fac legile le calca in picioare. Pai nu facea bine Ceausescu, cu ministerele lui stranse ciuperca pe langa Casa Poporului, cu spatii fixe si birouri trase la indigo, cu mobilier de la gospodaria de partid si cu dotarile standard ale vremii? Dar el era un tiran, un autocrat. Astazi traim intr-o democratie in care totul e posibil.