Punctul pe Y / joi 24 iunie 2004 Nr: 1291

Erbasu: intre tranzitie si eternitate

L-am intalnit pentru ultima data vineri seara, la aniversarea unui prieten comun, pe 'domeniul' de la Corbeanca al lui Țantareanu.A sosit ceva mai tarziu, impreuna cu sotia. Avea obisnuitul sau aer bonom, usor absent, tipic pentru momentele de iesire din priza, al unui om in general activ, aflat in continua agitatie.Asa il cunoscusem, cu opt ani in urma, cand se hotarase sa candideze pentru prima data la functia de primar general al Capitalei. Era pe atunci membru al PSM si nu din oportunism, ci din adancile sale convingeri de om de stanga. Om de stanga, devenit patron si businessman de succes, Erbasu parea sa stie mai bine ca multi dintre contracandidatii sai, ce trebuie facut pentru ca orasul sa iasa din stagnare si din mizerie. Erbasu n-avea, insa, charisma altora, era cam bolovanos in expresie si nu intr-o relatie foarte amoroasa cu camera de luat vederi, ceea ce i-a diminuat sensibil sansele in fata celor buni de gura si cu experienta in pozat. Si-a mai incercat odata norocul, la aceeasi loterie, in 2000, dar atunci a picat pe auto-implozia APR-ului. A ramas consilier vreo doi ani, dupa care s-a retras, hotarat sa-si vada de afaceri, care se inmultisera si se amplificasera considerabil.La intalnirea de vineri am schimbat cateva vorbe despre ce se intampla in jur. Parea mai dezamagit decat in alte dati. 'Daca ati sti voi, ziaristii, ce stiu eu...' - a spus la un moment dat, renuntand insa sa dezvolte subiectul. N-am banuit nici un moment ca omul de langa mine se afla intr-un asemenea moment de cumpana, incat avea sa-si ia viata in mai putin de 48 de ore. De ce? Erbasu duce cu el in mormant motivele. Pe unele pot sa le banuiesc. Intre acestea, situatia stranie a intreprinzatorului roman in traditie, nu odata strivit intre nevoia de dezvoltare si insuficienta mijloacelor, intr-o economie in care cel care ramane cel mai des dator e exact statul, care dupa aceea vine si te executa pentru intarzieri. Pentru un om ca Erbasu, si altii ca el, plata salariilor este un cosmar care se repeta lunar, iar relatia cu bancile, o coborare periodica in infern. Este, intr-un fel, emblematic 'pretul' platit pentru vila cu piscina de la Snagov: saltul final in bazinul fara apa, ca un prim pas spre o eternitate mai agreabila decat tranzitia.