Punctul pe Y / sâmbătă 15 mai 2004 Nr: 1257

Camasa electorala si haina nordatlantica

Cand a sosit pentru prima data in Romania secretarul general NATO Mannfred Woerner, prin '92, daca imi aduc bine aminte, a fost o adevarata sarbatoare nationala. Primirea oficialului nord-atlantic a fost una de exceptie si politicienii nostri s-au intrecut in a-l flata. L-au adus si la celebrul - pe atunci - bar 'Melody' pentru a viziona un program in care evolua 'armata XIV' - o trupa de balerine rusoaice care tulburasera Bucurestii monden cu performantele lor. Pe atunci, cea mai vie dorinta a romanilor era de a intra in NATO. Inca din '90, prin octombrie, premierul Roman facuse o vizita la cartierul general NATO de la Bruxelles si stabilise o legatura cordiala cu secretarul general, legatura ce avea sa-i fie de folos si dupa ce nu mai avea sa fie in fruntea guvernului.Dupa disparitia prematura a lui Woerner, atat Javier Solana, care i-a urmat, cat si lordul Robertson, retras din functie cu cateva luni in urma, s-au bucurat de pri miri la fel de entuziaste din partea autoritatilor si publicului romanesc, atunci cand ne-au vizitat, chiar daca decizia de la Madrid, din 1997, de amanare a noastra pentru cel de-al 'doilea val', ne-a provocat o vie amaraciune. Idealul nord-atlantic ramanea ferm in picioare si nu putini erau cei care-si imaginau ca admiterea noastra in Alianta va pune capat tuturor frustrarilor si problemelor. Praga 2002 a constituit, din acest punct de vedere, cea mai mare bucurie pe care ne-a oferit-o comunitatea internationala, momentul Washington 2004 consfintind apartenenta noastra la cea mai puternica (si singura!) alianta militara din istorie. Intrarea in NATO nu a fost, desigur, doar un 'cadou' facut de americani pentru a ne capacita in sustinerea campaniilor lor din Afganistan si Irak, desi multi au vazut doar acest aspect. A fost si o recunoastere - chiar daca usor tardiva - a importantei Romaniei ca partener activ si sincer al state lor care, prin aceasta alianta, doresc sa conserve si sa apere principiile fundamentale ale democratiei si libertatilor umane. Dupa ziua libera si manifestarile publice grandioase prin care s-a sarbatorit evenimentul, interesul fata de NATO pare sa fie cazut brusc la o cota inacceptabila. Cum altfel poate fi interpretat dezinteresul parlamentarilor fata de prezenta in aula Camerei a noului secretar general Jaap de Hope Scheffer (pe care multi dintre alesi nici macar nu stiau cum il cheama)? Cum poate fi calificata prezenta a nici jumatate dintre parlamentari la aceasta intalnire? Cum poate fi evaluat dezinteresul autoritatilor fata de protocolul invitatului, altfel decat prin prisma proverbului cu camasa romanului: campania electorala a fost mai aproape de pielea politicienilor decat haina nordatlantica.