Punctul pe Y / miercuri 28 aprilie 2004 Nr: 1242

Campania electorala: de la vals la hip-hop

Imi amintesc cu acelasi tip de nostalgie pe care-l nutresc si altii - celebri si titrati - despre prima confruntare televizata a candidatilor la functia de primar general al Capitalei. Se intampla prin mai-iunie 1996 si am avut privilegiul de a fi moderatorul ei, intr-un ciclu de emisiuni (Turneul Candidatilor) pe care l-am initiat la Antena 1.Ciorbea si Nastase (Ilie) nu se mai intalnisera fata in fata de-a lungul campaniei electorale, pana la primul tur. Motivul era ca staff-ul de campanie al candidatului de atunci al PDSR nu considerase utila o astfel de intalnire, rezervand-o pentru faza finala. Interesul cu care a fost asteptata si urmarita disputa celor doi a captat cea mai mare audienta de dupa Revolutie si numai faptul ca inca nu ajunsesera pe la noi instrumentele de masurare a audientei n-au putut-o inscrie ca atare la capitolul recorduri. Dupa un debut calm, emisiunea s-a incins si cei doi candidati si-au aruncat unul altuia ca lificative si acuze care la vremea respectiva pareau de neconceput pentru ce se derula pe micul ecran. Am fost obligat, la un moment dat, sa-i atentionez pe aprigii candidati ca daca vor continua dialogul in acelasi mod, voi fi eu obligat sa ma retrag din studiou! Cei doi s-au calmat si emisiunea a continuat intr-o tonalitate urbana.Aruncand acum o privire pe stenograma acestei emisiuni am ramas pur si simplu socat: ea apare de o cumintenie si de o decenta de necrezut, daca o compari cu se intampla acum in multele talk-show-uri de pe diferite canale. Pai, doar disputa dintre Mitica Dragomir si Mugur Ciuvica, si ei candidati la scaunul de primar general, ca si cei pomeniti cu 8 ani in urma, bate orice record de mitocanie si de prost gust. Probabil ca n-a mai lipsit decat sa se ia de gat in direct si sa-si toarne pumni in cap mai lipsea. Nostalgia mea fata de campania din '96 creste direct proportional cu nostalgia presedintelui Iliescu fata de cea din '90, cand se confrunta in pasi de vals si tango cu Campeanu si Ratiu. Chiar daca 6 ani mai tarziu Nastase si Ciorbea schimbasera partitura pe un rock vioi, ea nu se compara cu hip-hop-ul la care se dedau astazi, inca inainte de inceperea campaniei, potentialii candidati. Ma mai gandesc si la obisnuintele telespectatorului pe care emisiuni de genul celor pomenite i-ar face sa caste si sa foloseasca telecomanda pentru a gasi ceva mai antrenant.Viata, insa, nu sta pe loc, si odata cu ea evolueaza si naravurile politice. Inclusiv cele electorale. Pana unde se va ajunge, vom afla in curand!