Punctul pe Y / joi 05 februarie 2004 Nr: 1171

Taria la romani

Taria a fost o alternativa temporala la romani, care au in sange apetitul stramosilor lor daci pentru rodul vitei de vie. Strugurele a fost domnitorul de drept al Țarilor Romanesti, in timp ce pruna s-a situat pe pozitie de outsider, cu scurte perioade de dominatie prin anotimpul friguros.Globalizarea a adus cu sine bauturi venetice ce si-au facut loc, insidios, in biografia bautorului traditional. Dintre toti imigrantii cu grade, cea mai insistenta si mai percutanta a fost vodca, spiritul sau popular ajutand-o sa patrunda in spatii traditionale din care i-a alungat pe autohtoni. Celelalte specii - de la cele din cereale pana la cele din fructe - au avut si din raspandiri limitate, mai mult pe verticala decat pe orizontala sociala. S-ar fi putut spune ca nu taria este cea care ii caracterizeaza pe romani, ci moliciunea voioasa sau melancolica a mustului ajuns la maturitate.Iata insa ca statisticile ne obliga sa ne modific am perceptiile. Un studiu efectuat recent de specialisti arata ca unul din sase romani este consumator consecvent si responsabil de tarii, ceea ce in cifre absolute inseamna trei milioane si ceva. Tot statisticile spun ca in cadrul acestui esalon, dominatia barbatului nu este atat de categorica cum am fi tentati sa credem si ca, tot mai mult, femeile tin piept barbatilor in lupta cu paharul de tarie. Dupa aceleasi socoteli, cat sunt ei de saraci, bautorii romani de tarii scot din buzunar, anual, nu mai putin de 300 milioane de dolari! Este o cifra impresionanta, chiar daca la acelasi calcul sumar ar reveni fiecaruia mai putin de o suta de dolari. Avand insa in vedere faptul ca drojdierii nu fac parte, in marea lor majoritate, dintre cei cu venituri medii si mari, reiese ca, nu de putine ori, acestia dau mai muti bani pe bautura decat pe mancare. Taria pare sa tina de foame, si de sete, si de cald. Cand m a gandesc insa ca cei vreo 15 morti prin inghet din acest inceput viscolit de an s-au petrecut pe lumea cealalta pe fondul amortirii simturilor de pe urma tariei, mai cuget asupra realitatii ultimei calitati a acesteia.