Punctul pe Y / joi 08 ianuarie 2004 Nr: 1147

Atitudini

Remember 2003 <<'In Romania, antisemitismul nu mai are obiect' - spunea, dupa 1990, rabinul Moses Rosen, un om in general echilibrat si cu simtul realitatii.Motivul pe seama caruia punea el 'criza' antisemitismului era acela ca dupa masivele 'vanzari' de evrei din timpul lui Ceausescu, comunitatea se redusese drastic. Cifrele vehiculate atunci variau intre 10 si 20.000, intre acestia nefiind sigur ca se numarau si cei care isi asumau deschis o astfel de descendenta sau nu. Acest lucru depindea, de obicei, de conjunctura si de interese, dar nu era in masura sa modifice spectaculos procentul populatiei de origine evreiasca. In astfel de conditii, evreii romani nu mai constituiau o entitate pe seama careia sa poata fi puse unele dintre crizele curente din viata unei societati. Lucrurile nu s-au schimbat fundamental in ultimii ani, populatia evreiasca nici scazand si nici crescand semnificativ. Premierul cearta posturile de televiziune - si presa, implicit - pentru faptul ca, in programul de pregatire a scolilor pentru noul an, nu reuseste sa vada si lucrurile bune, oprindu-se cu obstinatie doar asupra celor negative - scoli darapanate, cu lucrarile neterminate sau in pericol de a nu-si putea primi elevii.Pe fond, nu poti sa nu fii de acord cu dl Nastase. S-au facut, desigur, o gramada de lucruri in acest domeniu. S-au reabilitat scoli, in programe finantate de Banca Mondiala. S-au realizat dotari suplimentare. Cu alte cuvinte, dracul nu e chiar atat de negru cum ar dori sa dea de inteles presa, sau o anumita parte a ei. Dl Nastase este, insa, guvernant. Nu om de presa. Au trecut mai bine de 50 de ani de cand mii de romani au disparut fara a lasa urme in imensitatea stepelor rusesti, unde au fost dusi intr-un prizonierat cu tinta clara de exterminare, de catre trupele NKVD-ului.Impinsi fara voie intr-un razboi care nu era al lor, si-au parcurs pana la sfarsit calvarul, dandu-si sufletul, de foame, frig si boala, in minele de carbune sau de cupru ale Karagandei. Pentru cei ramasi acasa, trecerea lor in nefiinta a ramas inconjurata de mister. Cei dragi lor disparusera pur si simplu in imensitatea sinistra a Asiei. Dupa 50 de ani, rudele si cei apropiati nu stiu inca daca vor putea sa le mai aprinda o lumanare la capataiul lumesc. Vizita lui Ion Iliescu in Kazahstan a avut darul de a pune, intr-un fel, capat acestei asteptari. Tanarul nostru ambasador la Alma Ata, Vasile Soare, om energic si cu initiativa, care nu-si iroseste timpul asteptand indicatii de la Bucuresti, a declansat o incapatanata cercetare a arhivelor kazahe pentru a da de urma romanilor morti in prizonierat. Si a reusit!