Faptul că reprezentanții unor publicații - recte televiziuni - nu sunt primiți în avionul prezidențial este aproape fără precedent. Chiar dacă motivul invocat este acela că nu mai erau locuri. N-au fost locuri, însă, exact pentru acele posturi care, în ultima vreme mai ales, s-au dovedit a fi constant critice la adresa președintelui.
Să lămurim, însă, mai întâi, ce e cu povestea asta cu avionul prezidențial.
Chiar unii dintre cei lăsați acum pe pistă au clamat adesea, cu agresivitate, la adresa "mitei" la care s-ar fi dedat predecesorii domnului Băsescu care luau la bord jurnaliști aleși "pe sprânceană".
Tot atunci, argumentul invocat acum, că de fapt jurnaliștii își plătesc toate cheltuielile din buzunarul redacțiilor și că unica favoare era aceea de a umple locuri care și așa ar fi rămas goale, cu reprezentanți ai mass-media, nu prea era luat în seamă.
Iar soluții alternative pentru ca presa din țară să poată oglindi activitățile prezidențiale internaționale n-ar prea fi, pentru că mai ales acum, la vreme de criză, puține redacții - cu excepția posturilor publice care au și obligația, dar și capitolul bugetar aferent - și-ar putea permite asemenea cheltuieli de pe urma cărora nu s-ar alege cu mare lucru. Pentru că accesul presei este strict limitat la manifestările oficiale și unicele ocazii în care președintele mai poate fi descusut sunt tot în avion, la întoarcere. Însoțind de-a lungul timpului delegații oficiale, în calitate de jurnalist, mi s-a întâmplat nu o dată să nici nu apuc să-l văd pe președinte - indiferent care a fost acesta.
Așadar, ca să recapitulăm: domnul Băsescu restricționează absurd accesul presei exact acolo unde domnia sa are tot interesul să fie prezentă.
Ce s-ar întâmpla dacă, după toate "înjurăturile" și acuzațiile aduse presei, aceasta ar fi solidară și ar intra în grevă, nerelatând nimic despre președinte? Ar fi o chestie sinonimă cu... înmormântarea sa publică. Practic, domnia sa n-ar mai exista, în absența cutiei de rezonanță a acțiunilor sale. Culmea absurdului o constituie însă și faptul că toate atacurile prezidențiale la adresa presei sunt difuzate de presa însăși! Care îl servește dublu, transmițând poporului in extenso, care sunt nemulțumirile acestuia. Aș merge chiar mai departe și aș afirma că, fără presă, Traian Băsescu n-ar fi devenit niciodată ceea ce este astăzi. Întreaga sa carieră politică este una de vorbe, nu de fapte. Haideți să facem un test rapid: să enumerăm două - trei dintre realizările concrete ale președintelui ca ministru al Transporturilor, Primar General al Capitalei sau președinte de partid și de țară, în afară de vorbe, scandaluri și atacuri! Nu-i așa că vă este greu? Până și celebrul său slogan "Aici sunt banii dumneavoastră" rămâne fără obiect în absența subiectului.
Deci: ultimul atac la adresa presei nu constituie altceva decât bifarea unui nou punct din strategia agresivă a președintelui și o manevră de abatere a atenției publicului de le miezul "scandalului Ridzi" - deturnarea de fonduri publice în folosul odraslei prezidențiale. Or nu presa este cea care a "stimulat"-o pe doamna Ridzi să acționeze în acest mod regretabil...