Ziarul personal Octavian Andronic
22 Feb 2019 - 03:40
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Mă sperie atracția pentru partidul ăsta care o are la lume!

-- Gigi Becali, președintele Partidului Noua Generație

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

joi 12 februarie 2009 Nr: 2428

Berceanu a inaugurat drumul spre nicăieri!

de Octavian Andronic

Nerăbdător să aibă și el o realizare în noul mandat, ministrul Berceanu a inaugurat cursa de Otopeni. Gestul a avut însă și o conotație polemică: în disputa (politică) legată de accesul din oraș spre principalul aeroport al țării, foștii guvernanți au dat prioritate unui proiect prin care acesta ar fi fost conectat printr-un traseu mixt, subteran și suprateran, ale cărui costuri se ridicau la foarte multe milioane de euro și ar fi durat câțiva ani. Cât au fost în Opoziție, democrații au insistat că există o soluție mai rapidă și mai ieftină: pe calea ferată. Oricum, linia există și ea mergea până apropape de aeroport, fiind necesară doar o legătură suplimentară.

Ei bine, Berceanu n-a mai dorit să lungească așteptarea și a dat drumul la tren pe traseul existent. Cursa pleacă din Gara de Nord și ajunge... nicăieri! Adică pe un câmp din Balotești. Cei care reușesc să coboare din tren, dat fiind că linia e pe un taluz destul de înalt, ar trebui să se urce apoi într-un autobuz, care să-i ducă până la terminalul de plecări. Evident, această trasbordare va trebui făcută trăgând de bagaje și cărându-le până la autobuz, pentru a le descărca apoi odată ajuns la aeroport.

Este o soluție sută la sută românească, iar dl Berceanu ar trebui să primească o distincție care să-l fixeze pe tabloul de onoare al lucrului făcut de mântuială. Al lucrului neterminat sau prost gândit! Este o veritabilă strategie în care am devenit maeștri. Noi suntem cei care facem autostrăzi de niciunde până niciunde, realizăm pasaje de nivel unde nu e nevoie de ele, asfaltăm unde trebuie spart pentru a se posta rețelele uitate și așa mai departe.

Realizarea ministrului Berceanu este cu atât mai notabilă cu cât ea anulează orice idee de utilitate: să dai 6 lei ca să tragi ca disperatul de bagaje, schimbând de două ori mijlocul de transport – trebuie să fii handicapat sau masochist! Faci pe dracul în patru să ai milionul pentru taxiurile lui Mitrea, sau renunți și stai acasă! Mă întreb deja cine vor fi beneficiarii proiectului și cât de profitabil va fi el... (oricum, ministrul nu s-a hazardat să facă pronosticuri în legătură cu  programul sau durata cursei).

La urma urmelor, există o deplină concordanță în ceea ce fac miniștrii pentru binele nostru. Problema aeroportului și a transportului către și dinspre e una cronicizată. Înainte de economia de piață, la aeroport mergeau autobuzele TAROM-ului. Nu zbura prea multă lume și câteva curse pe zi erau de ajuns. După aceea, când lumea a început să călătorească liber, Otopeniul a devenit prada mafiei taximetriștilor. Aceasta a fost lichidată cu greu, de o altă mafie – cea a companiei care a câștigat o licitație cu dedicație, fiind singura care avusese „prevederea” să achiziționeze exact acele mașini care erau prezente în caietul de sarcini.

În prezent, ei sunt singurii care au dreptul să-ți ia milionul pentru o cursă. Și au mari șanse să ți-l ia și de acum încolo, pentru că între metroul lui Orban și trenul lui Berceanu nu e nici o deosebire: amândouă sunt la fel de fanteziste și nepractice. Amândouă sunt, însă, bune pentru momente festive, de dat la televizor.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie