Tot în această pagină, colegul de comentarii Iosif Boda abordează tema la care am să mă refer şi eu, făcând-o dintr-un unghi particular-emoţional, dând dovadă de o suspectă solidaritate cu partenerul de emisiune TV, din cauza căruia a şi intrat mai devreme în vacanţă. El spune că abia aşteaptă să-l revadă şi să-l reaudă pe un post TV sau radio, pe Carol Sebastian, ziaristul cu care Televiziunea Română a întrerupt contractul de colaborare din cauză că acesta a fost 'deconspirat' ca informator al Securităţii. Probabil că a fost un şoc nu doar pentru dl Boda, să se constate că unul dintre cei mai aprigi adversari ai comunismului şi securismului, care şi-a pus debitul verbal în slujba veştejirii statului totalitar şi a odioasei instituţii care-i asigura protecţia, a fost 'cununat' cu acte-n regulă cu acestea şi că îndelungatul său demers 'contras' s-a produs fără să se fi pronunţat măcar un divorţ formal. În sensul că dl Sebastian a trăit şi activat în toţi aceşti 17 ani ca unul dintre cei mai îndârjiţi denunţători ai practicilor de tristă amintire, păstrând pentru sine secretul 'pactului' şi sperând, probabil, că documentele doveditoare se vor fi rătăcit pe undeva, fără urmă. Bănuiesc că este greu, chinuitor, să trăieşti cu o astfel de teamă în sân, mai ales când ceea ce faci cotidian poate fi contrazis, aneantizat atât de simplu şi de categoric! Am citit în ziarul care se poate mândri cu faptul că a avut şi el un redactor-şef-informator (cazul nu e singular) un lung şi lăcrimos interviu în care Carol Sebastian descrie presiunile la care ar fi fost supus pentru a deveni informator. Bănuiesc că nu i-a fost uşor şi mă gândesc cum ar fi reacţionat oricare altul la o astfel de împrejurare. Dar Securitatea n-a avut ambiţia să facă din fiecare român un informat. I-a fost suficientă tehnica prin care a inoculat ideea că oricine din jurul tău te poate fi denunţa pentru nu importă care pricină. I-a fost suficient să-i selecteze pe cei pe care i-a considerat a fi cel mai apţi pentru o asemenea calitate şi dl Sebastian s-a numărat, probabil, printre aceştia. Însăşi lunga sa tăcere o dovedeşte. Cât despre apetitul său critic, orice psiholog l-ar putea defini lesne: este complexul curvei care, devenită peste noapte călugăriţă, îşi dedică viaţa denunţării păcatului. Am mai văzut astfel de cazuri: în Piaţa Universităţii a înflorit specia foştilor activişti, deveniţi democraţi convinşi peste noapte. Presa n-a fost nici ea scutită de astfel de cazuri, până la Sebastian. Şi nu va fi chiar şi după. Pentru că povestea dalmaţienilor de presă este departe de a se fi încheiat. Surprinzător cu adevărat nu este decât faptul că, preponderent, aceştia fac parte dintre cei mai harnici susţinători ai puterii portocalii şi dintre cei mai vajnici critici ai opoziţiei, presupusă moştenitoare a sistemului comunist. Eu unul nu am aşteptări de la colegul Carol Sebastian. E treaba lui şi a celor care sunt dispuşi să-i dea de lucru, pentru a-şi continua, mai convingător, poate, pledoaria deontologică. Şi, poate că dl Boda va avea chiar norocul să colaboreze şi în continuare cu dânsul. E treaba lor, atâta timp cât o fac în calitate de persoane care nu reprezintă sau implică o instituţie a statului care şi-a propus, programatic, lustraţia şi deconspirarea.