Președintele Băsescu reușește încă odată să încurce treburile Alianței. De data asta, sau și de data asta, dintr-o pornire care n-ar trebui suspectată de nesinceritate.După cum se știe, manevrele de schimbare a șefilor televiziunii și radioului public au plecat de la Cotroceni. Nu neapărat direct de la președinte, dar fiind cunoscute nemulțumirile acestuia din perioada electorală față de modul cum a fost 'gestionată' Opoziția de către conducerile celor două instituții, numite de fosta Putere, consilierii săi au dorit să-i facă pe plac sondând unele disponibilități în materie. Ofertele făcute atunci, pe la începutul anului, au ieșit din zona confidențialității, explodând în presă. Demersul l-a înfuriat pe Nicolau, președintele Televiziunii, care dat fiind că fusese pus odată la zid de către cei care-l numiseră, prin respingerea raportului în comisia parlamentară de specialitate, credea că are tot dreptul să se considere imparțial.
Reproșul său public a declanșat o replică violentă din partea lui Băsescu care n-a ezitat, punându-l în formol, să facă ceea ce azi declară că nu-i place să i se facă lui însuși. A fost doar începutul unui veritabil război de comunicate, în care s-a ambalat și Guvernul. Numai că, spre deosebire de președinție, care a declarat că nu mai are nici o treabă cu Nicolau, Guvernul a declanșat procedurile de suspendare printr-o anchetă cu cântec derulată de Parlament.Rezultatele anchetei se cunosc și nu mai are nici un rost să insistăm asupra unor vicii de procedură. Finalul este clar: și Nicolau și Șeuleanu își fac bagajele, spre bucuria contestatarilor din cele două instituții (care vor fi întotdeauna) și spre nădejdea amatorilor de a se înfrupta din indemnizația grasă de membru în consiliul de administrație (20 de milioane în mână, adică un sfert din salariul președintelui TVR, care salariu a fost aprobat de chiar membrii CA). Deja, partidele
și celel
alte instituții competente și-au desemnat reprezentanții. Doar președinția nu. Veritabil 'Gică contra', președintele zice acum ce zicea și Nicolau: că mai întâi trebuie depolitizată modalitatea de numire a CA și a președintelui. Ca urmare, Președinția n-a desemnat - și nici nu dorește să desemneze - pe nimeni până nu se modifică regulamentul. Lucru care lasă cu buzele umflate nu doar candidații, dar și Guvernul, dornic de o cât mai rapidă contribuție a celor două instituții la statutul de voci prietenoase și constructive ale guvernării. Adică la ceea ce se considera că fuseseră până acum.Dacă Traian Băsescu se va menține pe poziție și va reuși să impună această schimbare, va fi, poate, primul semn al unei dorințe reale de depolitizare a unei structuri de multele încă îmbibate de acest flagel.
|