Am stat și am cumpănit: cine este românul care a avut cel mai puternic impact asupra celorlalți români în 2009?
Candidații ar fi mai mulți. Poate, în primul rând, Traian Băsescu, prin reușita – aproape nesperată – de a înclina a doua oară balanța opțiunilor în favoarea sa. În ciuda unui cincinal marcat mai degrabă de erori și neîmpliniri decât de... succesuri. Ar fi și Mircea Geoană, cel care a crescut ca-n poveștile cu Făt Frumos din Lacrimă, într-un an cât alții în mai mulți, cel care a plecat în cursa electorală marcat de neîncrederea propriilor suporteri până la a fi pe punctul de a ieși victorios. De ce nu Boc? Eroul a nu mai puțin de patru guverne, frenetic purtător de cuvânt al propriei sale misii? De ce n-ar fi figura anului Elena Udrea – persoana care a făcut să curgă mai multă cerneală și să se consume mai multă peliculă decât o celebră omonimă a sa? Și lista ar putea continua.
Permiteți-mi însă să fiu de părere că „figura anului” este Crin Antonescu. Și am să încerc să explic de ce.
Crin Antonescu este în politică de 20 de ani, chiar dacă unora li se pare că a ajuns acolo mai târziu. În toată această perioadă a fost parlamentar. În 1997 a devenit ministru al Tineretului și Sportului, în guvernul Ciorbea. Nici ca parlamentar și nici ca ministru nu a alimentat mass media cu suspiciuni de comportament incorect. S-a remarcat, constant, prin umorul său acid și printr-o judecată sănătoasă și nepărtinitoare. N-a fost, în partidul său, nici disident și nici yesman. Când a avut o anumită poziție și-a exprimat-o cu vigoare. Probabil că toți acești ani au fost de acumulări, pentru o personalitate de tipul „cu explozie întârziată”. Crin Antonescu a făcut explozie după ieșirea partidului său de la guvernare (o guvernare din care n-a beneficiat personal de nimic). Colegii săi au descoperit un Antonescu dinamic și direct, unul care spune lucrurilor pe nume și nu menajează pe nimeni. Efectul a fost instantaneu: a câștigat președinția partidului la pas. În continuare a vizat, chiar dacă nu era creditat cu șanse – funcția supremă în stat. A făcut senzație prin maniera lipsită de orice complexe în care a abordat campania și cred că dacă ar fi avut ceva mai mult timp la dispoziție, deznodământul ar fi putut să fie altul. Dar cea mai convingătoare demonstrație pe care a făcut-o Crin Antonescu a fost aceea a necesității unei opoziții puternice și competente, ca o alternativă la tentația „ciolanului”, conferind PNL-ului o identitate pe care risca să o piardă. Și pentru care Crin Antonescu este omul potrivit.