Profesorul Măgureanu a atins perfecţiunea în transmiterea mesajelor. Dânsul nu trebuie să mai facă nici un efort de a-şi convinge asistenţa că ceea ce spune trebuie înţeles exact pe dos. Am aflat, astfel, că între domnia sa şi proaspătul preşedinte al PNR există un conflict ireconciliabil din mesajul „nu avem nimic de împărţit, totul e OK între noi" - confirmat, e drept, cu jumătate de gură, şi de dl Cataramă. Am aflat că debarcarea năbădăiosului ex- liberal este pusă cu atenţie la cale din mesajul „dl Cataramă, deşi avem unele opinii diferite, urmează linia partidului şi nu există nici o intenţie de divorţ" (citat din memorie). Am aflat apoi că Viorel a fost mătrăşit din mesajul „însuşi dl Cataramă a cerut să fie revocat din funcţia de preşedinte până la lămurirea problemei sale de la AVAB, pentru a nu aduce prejudicii imaginii partidului" (tot din memorie). Ei. bine, ultimul mesaj este cel referitor la faptul că domnul Măgureanu va fi viitorul preşedinte al PNR: „Preiau temporar această funcţie, fără a avea intenţia de a deveni preşedinte cu nici un preţ" (ibidem).

Experimentul Cataramă şi epoca cu acelaşi nume rămân - trecând acum la lucruri serioase - principalul eşec din strategia politică a ex-directorului SR1. După o suită de operaţiuni de înghiţire a altor formaţiuni, profesorul a simţit - dincolo de ambiţiile sale personale - nevoia unui „stranier" a cărui introducere în echipă să facă vâlvă. Şi i-a căzut cu tronc tocmai Cataramă, mai ales că acesta era pe punctul de a fi scos din lotul PNL-ului din motive de insubordonare la tactica de joc. Dacă domnul Măgureanu ar fi cercetat mai cu atenţie dosarul noului său coechipier, ar fi observat că asta este o boală cronică la el, că întotdeauna a jucat pe extremă, la limita terenului şi făcând exces de fente, într-un dribling ce-i înnoda propriile-i picioare. Asta l-ar fi scutit de toate tulburările prin care fragedul său partid, a trecut în „epoca Cataramă".