După şapte inundaţii, doar o molimă ne mai lipsea şi ministrul Flutur parcă a cobit când a informat, măreţ, naţia că în sfârşit gripa ar fi ajuns pe meleagurile noastre.
Dacă bănuielile experţilor noştri se vor confirma la Londra, avem într-adevăr ghinion. Dar cum ghinionul şi-l face şi omul cu mâna lui, nu pot desface din lanţul cauzal efectele colaterale ale unui verdict pretimpuriu. Statistic, una dintre consecinţele gripei ar fi interzicerea exporturilor româneşti de carne de pui, circa 300 de tone zilnic, la preţul de 1.000 euro tonă. Nu doar că interdicţia va funcţiona vreo şase luni bune, asigurând pierderi importante companiilor româneşti, dar prin strigătul victorios al dlui Flutur, interdicţia a fost devansată cu cel puţin două săptămâni, fără ca pentru importatori să existe un pericol real. Cine va plăti aceste pagube?
Cine va plăti şi pagubele provocate de anihilarea turismului în Deltă. Tradiţional, în această perioadă a toamnei sosesc în Deltă vânători de pretutindeni pentru a 'da' la sălbăticiunile zburătoare în trafic. Fără pericol de contaminare. Or, alerta dlui Flutur afectează grav turismul şi încasările din cazare, hrană şi taxe de vânătoare. Dar pe astea, cine le plăteşte?
Vreau să fiu clar: nici nu-mi trece prin cap ideea că în faţa acestei ameninţări ar fi trebuit să dăm dovadă de inconştienţă şi să o ignorăm. Dar, aşa cum a observat şi preşedintele Băsescu, între circumspecţie şi darea în stambă de dragul publicităţii este o distanţă lungă, împănată de consecinţe păguboase, iar modul în care s-a efectuat intervenţia la Ceamurlia a fost pripit şi haotic, oferind mass-media internaţională spectacolul grotesc şi alarmist al unei catastrofe administrative.
Spuneam că după cele şapte inundaţii, doar ceva de genul ăsta ne mai lipsea ca să pună capac unui an de ghinioane şi de bâlbâieli ale căror urmări vor cântări greu într-o balanţă în care, pe talerul celor bune nu se vede mai nimic.