Ziarul personal Octavian Andronic
23 Noi 2017 - 20:31
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 
Expo ANDO XXXX (15 martie 2016)

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

"- Ce vrei să te faci când vei fi mare? - Cercetător DANONE!"

-- Gigel, 5 ani

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

miercuri 14 septembrie 2011 Nr: 3361

Vizita de lucru a ministrului de Interne

de Octavian Andronic

Îmi vine destul de greu să înțeleg sensul campaniei autorităților franceze față de români. Nu în general - ci față de infractori proveniți de pe meleagurile danubiano-ponice și prezenți malurile Senei.

Deunăzi,ministrul de Interne al lui Sarkozy,Gueant, a întreprins o acțiune tipic comunistă: și-a format o echipă de jurnaliști credincioși , pe care i-a îmbarcat într-un autobuz și au poposit pe cel mai mare și mai cunoscut bulevard al capitalei Franței. Acolo a avut loc o lecție deschisă de demascare a infracționalității de tip românesc. S-a oprit ministrul la o cafenea si patronul a încuviințat: da,românii ne fac multe necazuri, fură poșete și telefoane mobile de la mese. Sunt de groază...Mai încolo ministrul intră în dialog cu niște trecători. "Nu-i așa că românii vă exasperează, fură din buzunare?" Da, așa este, nu știm ce să ne mai facem cu ei! Echipele de reporteri filmeză și înregistreză cu conștiinciozitate tot ce se întâmplă. Ca să fie și mai edificator, ministrul coboară,cu tot alaiul și într-o stație de metrou unde supraveghetor e întru totul de acord: da, românii sar pârleazul și cerșesc prin stație. Îi fugărim, dar degeaba, nu putem să-i prindem!

Din nou la suprafață, ministrul ridică problema minorilor, care-și fac de cap, puși să fure sau să cerșească de către cei mari. Totul ca la carte, cu o excepție: românii s-au facut nevăzuți! Nici picior de român, să-l dai de exemplu la publicul plătitor de taxe. Doi polițiști apar trăgând după ei un minor care se zbate de mama focului. Un consilier al ministrlui îi apostrofează: Voi nu vedeți că nu e român? Lăsați-l în pace. Într-adevăr, minorul nu e român: are părul creț și pielea neagră. E francez!

Orice om (francez) de bun simț se poate întreba: la ce bun această demonstrație? Ce dovedește ea mai mult decât incompetența poliției și justiției franceze de a eradica acest flagel? E România de vină că în Codul Penal francez scrie că minorii nu pot fi sancționați? Ce-ar putea să facă Bucureștiul? Să închidă granițele, ca pe vremea lui Ceaușescu? Români-neromâni, e o problemă a Franței. S-o rezlove. Cum rezolvăm și noi problemele cu infractorii francezi care ajung în România. E drept că noi încă nu-i băgăm în pușcărie pentru faptele pe care nu le-au comis, cum au făcut ei cu băiatul ăla de l-au acuzat de jafuri în Hexagon, când el nu plecase niciodată din satul său din Moldova.

Demonstrația ministrului Gueant are însă alt rol: unul politic. Vin și la ei alegerile și le trebuiesc explicații pentru creșterea infracționalității(totuși,doar 2% dintre cei încarcerați sunt români!) și a sentimentului de nesiguranță al populației. Nimic mai simplu decât să găsești un țap ispășitor în români!

Pe de altă parte, nu poate fi deloc imbucurător că, în calitate de membru al Uniunii, exportăm mai multă infracționalitate decât plusvaloare, mai multe reticențe decât respect. Dar asta e situația și nimic nu ne dă speranța că lucrurile se vor schimba prea cuând. Pentru că nu se schimbă nimic în interior!

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie