Traian Băsescu este, cu siguranță, unul dintre cei mai atipici politicieni de pe malul Dâmboviței. Atât de atipic încât i-au trebuit zece ani ca să se impună ca purtătorul unui tip de mesaj de care alegătorul român, confruntat cu modele mult prea asemănătoare între ele, să-și dea seama ăa este acela de care are nevoie. Devenit primar al Capitalei printr-o campanie electorală fulgurantă, plecat de la vreo două sărmane procente pentru a-i dăpăși, pe linia de sosire, pe candidații cu avantajul unor campanii costisitoare, Băsescu a triumfat în ultimul act în fața reprezentantului partidului care avea să câștige următoarele trofee pe toată linia. Bucureștenii au văzut în el pe singurul candidat care nu bătea apa în piuă, care nu dădea tărcoale problemelor preferând să le abordeze frontal, cu o încăpățânare și o inconștiență vecine cu sinuciderea politică, mandatându-l, împotriva șirului de dezamăgiri de până atunci, cu șansa ultimei speranțe. Traian Băsescu a devenit primar al Capitalei pe o atmosferă de așteptare similară cu cea de la legislativele din '96, dar și pe fondul acelorași riscuri. El și-a început mandatul în forță, apasând sistematic pe pedalele spectaculozității și ale maximei mediatizări, intrând într-un război deschis cu chioșcari și - implicit - cu primarii pedeseriști de sectoare, după ce-și ridicase deja îcap consiliul local, prin șicanele cărora i-a supus pe foștii săi competitori. Băsescu demonstrează că este un maestru al cutiei de rezonanță,că știe foarte clar ce și cât poate face, dar că nu exclude nici un moment din recuzita acțiunii sale "luarea feței" și diversele "născociri". Ultima sa performanță o reprezintă atacul implicit și abil disimulat la adresa președintelui partidului, un președinte plasat în amurgul carierei sale de către incredibilul eșec de la prezidențiale, dar și de avansul constant pe care-l înregistrează el, în calitate de vicepreședinte. Cu toate declarațiile prudente ale ambelor părți, Băsescu simte că se află pe creasta unui val singular, unde dacă nu-și exploatează nemilos șansa, riscă să fie înghițit de bulboana de dezamăgire care s-a format în jurul partidului. Așa încât este puțin probabil ca - în stilul propriu - să nu-și speculeze la maximum poziția privilegiată în care se află, ca primar al celei mai importante comunități, de unde poate negocia, ca de la egal la egal, cu președintele sau cu premierul, pentru a obține maximum de profit politic. Pentru el și pentru partidul căruia nu este exclus să-i devină lider.