Nimic nu e nou sub soare: vă mai amintiți de uninominalul lui Ceaușescu?
Nu mai știu exact când, prin '70 - '80, apăruse o noutate absolută în materie de democrație socialistă: la alegerile pentru Marea Adunare Națională se introduseseră candidaturi multiple.
E drept că aceseta aparțineau aceleiași formațiuni politice - unică - dar pentru prima dată alegătorul român, care nu îndrăznea nici măcar să nu se gândească să se prezinte la vot, putea să aleagă dintre doi sau trei candidați.
Să nu vă închipuiți însă că Ceaușescu a ajuns până acolo încât să pună sub semnul întrebării cariera politică a vreunui membru de partid important. Nicidecum: candidaturile multiple aveau loc la nivelul cel mai de jos, unde concurau între ei muncitori cu învățători, sau țărani cu meseriași. La vârf, uninominalul era mononominal!
Într-un fel, lucrurile stau cam la fel și acum. În sensul că partidele au avut grijă ca reprezentanții lor de seamă să nu aibe parte de vreo concurență mai serioasă. Dacă la liste mahării se imbulzeau în București, unde "locomotivele" trăgeau după ele și candidații dedicați, acum s-au dus cât mai departe posibil - la Ciofliceni, Dăbuleni, sau Mizil, unde lumea e mai cumsecade și alegătorii pot fi mințiți mai frumos și mai ușor.
Nimic nu e nou sub soare, deci, iar uninominalul lui Băsescu calcă pe urmele uninominalului lui Ceaușescu, prefigurând un mononominal de felui celui care năștea Marea Adunare Națională.
Este consecința directă a unei dispute politice negândite și care a avut drept scop torpilarea adversarului prin orice mijloace - inclusiv acelea care-ți pot exploda ție în mână. Abia aștept să vină sorocul și să numărăm "bobocii" noului sistem electoral, pentru a constata câtă înnoire și câtă curățenie politică a adus acest sistem, pe care nimeni nu s-a mai obosit să-l verifice pe simulator și să-i pună în evidență calitățile, dar și viicile, cu care vom trăi în următorii patru ani, vrem - nu vrem.