Decizia luată de Partidul Umanist al domnului Voiculescu de a-și întări identitatea prin constituirea grupului parlamentar propriu are semnificații mai adânci decât poate să pară la prima vedere. Pătruns pe prima scenă politică la remorca PDSR-ului, împreună cu care a alcătuit polul social-democrat preelectoral - una dintre inspiratele mișcări ale președintelui său - partidul umanist n-a gustat prea mult condiția de anexă politică a partidului învingător. Neînțelegerile și disensiunile s-au manifestat de timpuriu, unii considerându-le manifestări de orgoliu, iar alții de responsabilitate. Ele s-au acutizat în momentul în care partenerul minoritar a început să racoleze dintre membrii celui majoritar și când a început să-și aroge exclusivitatea inițiativelor din zona afacerilor mici și mijlocii. Decizia lui Voiculescu de a desprinde doctrina umanistă de social-democrație și de a o orienta spre liberalism se pare că a umplut paharul. După cum acordul cu UDMR-ul pare acum să fie cel care a dat semnalul desprinderii de facto. Avându-și spatele asigurat grație voturilor maghiare, social-democrații par acum mai liniștiți în perspectiva voturilor viitoare și este de presupus că nu vor face din această "separație de bunuri" o problemă. Ea crează o problemă pentru umaniști. Delimitarea lor poate atrage după sine pierderea portofoliului IMM-urilor (față de care Executivul și-a manifestat, nu foarte voalat, rezervele), precum și a unor alte posturi din linia a doua, cu care au fost recompenați umaniștii. Trecerea lor într-o semi-opoziție, în perioada cu care opoziția practic nu contează, riscă să-i plaseze în conul de umbră al interesului public, cu tot suportul grupului media de care partidul mai dispune (totuși!) sau, înr-un caz fericit, în avangarda luptei pentru preluarea stindardului acestuia, cu toată ereditatea incomodă a participării la guvernare. Prin crearea grupului parlamentar, PUR se vrea mai independent, mai liber în mișcări, mai credibil în mesaj. Cu alte cuvinte, mai pur. Are nevoie, însă, și de greutatea specifică necesară, pe care cele câteva racolări și adeziuni de imagine nu i-o conferă încă. |