Venirea iernii trezește în majoritatea populației presimțiri sumbre, legate de factura de încălzire. Cu excepția celor care-și permit să zboare spre țările calde pentru a se mai echilibra termic, restul românilor asistă la un soi de poveste a vrejului de fasole care crește văzând cu ochii făcându-ne captivi ai încrengăturii sale de inflorescențe. Povestea gazului românesc este una lungă și plină de învățăturile pe care nu și le asumă nimeni. Suntem una dintre puținele țări europene producătoare de gaze naturale. Ceaușescu a folosit acest atu în campania sa de industrializare forțată. Statul fiind cel care fixa prețul, și nu piața, a fost simplu să se extindă continuu acest proces până când i-a făcut captivi pe planificatorii comuniști. Ultimele ierni dinaintea căderii comunismului au pus în evidență incapacitatea de a rezolva problemele oamenilor. Cele vreo 10-15 procente de consum casnic au fost sacrificate pe altarul focului continuu al unei industrii producătoare de stocuri, în timp ce oamenii au înghețat iarnă de iarnă în casele lor, supuși unor restricții bezmetice și inumane. Într-un fel, gazul și penuria de energie în general, au contribuit poate decisiv la revolta populară care i-a doborât pe Ceaușescu și regimul său.
După '89 s-a liberalizat brusc și necalculat extinderea rețelei de alimentare casnică ('înghețată' ani de zile), concomitent cu reducerea continuă a consumului industrial. Subvenționat cu costuri generale mari, câțiva ani de zile, prețul metrului cub a început să crească necontrolat. Iluzia debranșării a făcut să prolifereze centralele de apartament și independența termică. Până când prețul galopant și-a spus cuvântul. Și continuă să și-l spună din plin: ieri vreo 5%, la sfârșitul anului încă vreo 20. Scumpiri. Nimeni nu știe unde se va ajunge. Începe însă să se afle de ce: costurile pe care le plătim sunt fictive. Nereale. Ele nu se bazează nici pe costurile extragerii gazului autohton și nici pe cele ale celui importat. Practic, suntem victimele unei mega-escrocherii, făcută la nivel înalt, de către chiar autoritățile 'competente' care s-au angajat într-un joc nebunesc: acela al acceptării unor aranjamente dubioase care fac ca noi să cumpărăm gazul rusesc de la intermediari, cărora le plătim comisioane imense. Nu cu totul dezinteresat: cine-i va căuta, cu atenție, la buzunare, pe autorii unor semnături celebre, va înțelege mai bine de ce.
Iarna asta va fi, pentru majoritatea românilor, una dintre cele mai grele. Într-un fel, asemănătoare cu cea din '84-'85. Mulți dintre cei care nu vor avea cu ce să plătească vor prefera să înghețe în case. Sau - soluție extremă - dând drumul unei ultime porții de gaz cu care să călătorească spre lumea cealaltă. Una mai caldă, probabil...
|