Pentru cei care, de mai bine de zece ani încoace, s-au obișnuit ca turnătoria să se afle la vedere, în pagina de ziar, este tot mai dificil să înțeleagă care a fost rostul ei înainte de '89. Iată că "dosarul" Presa pe care l-a elaborat CNSAS, ne arată că din vreo mie și ceva de jurnaliști de pe vremea comunismului, peste un sfert erau turnători! Unul din patru. Înseamnă că, statistic vorbind, în fiecare secție de ziar, unul dintre colegii cu care mai ieșeai la o bere, spuneai bancuri sau comentai ultimele hotărâri de partid și de stat, după ce se despărțea de tine se punea harnic pe redactat raportul către superiorii săi. Aparent, aici, în presă, turnătoria se îmbină cel mai fericit cu meseria. Oamenii nu făceau eforturi mai mari în redactarea unei note informative decât în semnarea unui articol. Publicul-cititor era altul dar până și "acordul" pe care-l încasa jurnalistul turnător era pe-aproape de cel redacțional. Câtă vocație, câtă presiune și câtă necesitate în asumarea unui astfel de rol - ar fi multe de spus. Probabil că, într-un fel, asta făcea parte dintr-o regulă a jocului în care dubla gândire de tip orwellian ne permitea să conviețuim fără conflicte majore. Micile păcate transmise prin notele informative se adunau la un dosar ce putea fi scos la iveală în cazul unor mișcări imprudente în front. Sau puteau rămâne îngropate acolo pentru totdeauna. Turnătorii însă, puteau spera la ceva mai mult, dacă nu-și jucau rolul cu superficialitate: puteau fi promovați, puteau fi trimiși în străinătate, puteau obține mai repede o aprobare de casă sau de mașină. Răsplata jertfei patriotice era, deobicei, pe măsură. Iar ei făceau parte din peisaj. Nenorocirea este că unii continuă și azi să mai facă parte dându-ne, zilnic, lecții de morală și democrație. Și, poate, au aceleași deprinderi față de alți "patroni". |