Întâmplarea a făcut ca zilele trecute televiziunea publică să înregistreze şi să difuzeze nişte secvenţe care ilustrează în mod strălucit situaţia actuală a civilizaţiei rutiere: o dispută inegală între numeroşii ţopârlani – îmbogăţiţi peste noapte care, la volanul SUV-urilor lor (cu cât mai mari, cu atât mai important ţopârlanul) cred că drumul le aparţine, privindu-i pe ceilalţi ca pe nişte toleranţi – şi o poliţie tot mai timorată şi mai sfioasă în faţa agresiunii fără limite a mitocăniei.

O ţopîrlancă aflată la volanul unui 4X4 parchează pe spaţiul verde, pentru că maşina ei are dreptul să parcheze unde vrea. Poliţiştii – vreo 3-4 – chemaţi să constate iregularitatea şi abuzul, nu ştiu cum să fie mai politicoşi şi mai puţin îndrăzneţi şi îi cer cu sfială actele. Ţopîrlanca îi priveşte de sus, necatadixind să răspundă şi pleacă în trombă, mai să-i calce. Dezmeticiţi în ultimul moment, poliţiştii pleacă în urmărirea ei, reuşesc s-o oprească şi o duc la secţie. Acolo asistăm la o altă probă de superpoliteţe şi de timiditate, finalizată cu o amendă modică pentru comportament abuziv aplicată ţăpârlancei care pleacă cu capul sus, ameninţând printre dinţi: „lasă că o să vedeţi voi!”. Adică, încerc eu să traduc, o să vedeţi ce vă face bărbatu-meu şi cum o să vă dea afară el! Pentru că ţopârlanul e cel cu banii şi cu puterea şi probabil că tot el a învăţat-o să nu stea de vorbă cu tablagiii, că-i are el în buzunar pe şefi.

Este un sindrom absolut straniu: oameni, alminteri în banca lor şi cu bun simţ, în momentul în care urcă (la propriu, că maşinile astea sunt şi înalte şi domină peisajul) la volanul unei maşini care depăşeşte 25-30.000 de euro, devin dintr-o dată alţi oameni. Consideră că au prioritate în orice situaţie, că e umilitor pentru ei să stea la coadă şi să n-o depăşească pe contrasens, să meargă cu viteza legală şi să răspundă la semnalele agenţilor de circulaţie. Ţopârlanul se transformă într-un soi de superman care, atâta timp cât e la volan, devine mai inteligent, mai frumos, mai puternic şi mai de neatins decât cei din jurul său. Maşina este paşaportul său pentru celebritate şi pentru... imunitate. Acolo, sus, este de neatins.

Şi mai straniu este că brava noastră poliţie rutieră pare definitiv marcată de acest fenomen: agentul de circulaţie, ferm şi necruţător cu abaterile celor din Dacii sau din alte maşini comune, devine deodată neputincios în faţa ţopârlanilor. Mândria şi orgoliul lor dispar brusc în faţa aroganţei şi mitocăniei ţopârlanului, pe care mai au puţin şi-l venerează, li se pune brusc o ceaţă pe ochi când acesta forţează prioritatea sau stopul, sau când demarează în trombă pe lângă coloana oprită la stop. Coboară privirile în pământ când ţopârlanul îi ameninţă: lasă că vorbesc eu cu şefii tăi să te dea afară şi să te trimită înapoi la ţară (culmea e că, uneori, ţopârlanul chiar o face!). Pentru că imediat ce ţopârlanul îl lasă cu privirile-n soare, să-i revină brusc autoritatea şi să-l fluiere ameninţător pe nefericitul din Tico care era cât pe ce să-i taie calea, având prioritate, ţopârlanului. Punând, desigur, traficul în pericol!