Judecate în ansamblu, în special după trecerea celor 15 ani, evenimentele din iunie 1990 sunt dominate de încărcătura spectaculoasă și copios exploatată în media internațională, a venirii minerilor în capitală și a exceselor la care s-au dedat cu acest nefericit prilej.Pentru cine a trăit, însă, direct aceste întâmplări și nu le-a auzit de la diferiți interlocutori sau nu le-a citit cu minimă atenție în presa vremii, lucrurile sunt considerabil nuanțate.Ziua de 13 iunie a fost, pentru bucureșteni și pentru restul țării, care a urmărit cu consternare ceea ce se întâmpla în Capitală, o zi de coșmar. O revoluție de-andoaselea, din care nimeni nu mai pricepea nimic.Din elicopter, trâmbele groase de fum care ieșeau din sediul Poliției Capitalei și al SRI, sau de la televiziune, purtau în ele presentimentul dezastrului. Întreruperea emisiunii postului național de televiziune, aflat sub asediu și devastat de asediatori a ridicat cota de stres național la
dimensiuni greu de imaginat. Reluarea transmisiei și apelul președintelui abia ales a cărui figură purta semnele unei profunde dezorientări au accentuat și mai mult semnele unei veritabile lovituri de stat. Poliția ineficientă, armata absentă făceau din statul român o victimă neajutorată în fața exploziei de violență dezlănțuite după intervenția prostească, marcată de un enorm diletantism, a forțelor de ordine asupra rămășițelor Pieței Universității.În 13 iunie s-au confruntat brutal tendințele centrifuge ale unei societăți abia scăpate de sub obrocul totalitar, alimentate de confuzia și de diversiunile tuturor jucătorilor sub acoperire ai momentului.
În fața spectrului basculării spre haos, apelul la mineri a fost, în mod evident, o soluție disperată, alimentată de orgoliul cultivat cu interes, al acelui detașament avansat al clasei muncitoare, singurul imaculat și neafectat de influențele burgheze ale istoricilor.Spun, repet, că este extrem de greu să judecăm ceea ce s-a întâmplat atunci, să pui la zid reacțiile și emoțiile momentului, prin prisma evoluțiilor ulterioare și a percepțiilor actuale. Dar nu imposibil, mai ales când aceste demonstrații servesc teze și interese ce și-au așteptat îndelung clipa.
|