Bun-venit la primul război al noului secol și al noului mileniu! Cufundată în fotoliu, omenirea, cu telecomanda în mână, urmărește acest reality-show de pe urma căruia nu se știe în ce direcție o vom apuca. Un reality-show în care, cu un cinism greu de explicat, așteptam să vedem în ce parte a Bagdadului va izbucni flama bombei care va lovi mortal unul dintre obiectivele vizate de Pentagon... Primul război al secolului are loc, ca și cele al sfârșitului celui trecut, departe de noi. Este greu de imaginat că ne-ar putea atinge vreuna dintre 'schijele' lui. Paradoxal, însă, există sau a fost inoculată o stare de neliniște și de teamă în rândul unei populații care altădată nu purta grija unor asemenea evenimente. Se vorbește despre atacuri chimice, măsuri de contracarare, despre măști anti-gaz și semnale de sirenă pentru alarmare. Nici când a fost atacată Iugoslavia, la doi pași de noi, nu ne-am dat de ceasul morții în halul ăsta... Răspunsul pare destul de ușor de găsit și el rezultă dintr-un complex de vinovăție. Ne-am implicat prea mult într-o chestiune cu care n-aveam prea multe de împărțit. Dintre cele vreo 45 de state care îi susțin pe americani, cu excepția englezilor, angajați direct în bătălie, noi ne-am remarcat într-un mod pe cât de stângaci, pe atât de nefericit. Nu doar hărțuirea celor câțiva irakieni despre care cred SRI-iștii că ar avea ceva în cap, dar și expulzările fără rost la care s-a procedat pentru a li se face pe plac americanilor și pentru a le demonstra cât suntem de solidari cu ei, ne-au plasat în centrul atenției. Războiul cu Irakul este un război prea îndepărtat - și geografic, și relațional - încât un plus de decență și de discreție ne-ar fi făcut să privim cu mai puțină îngrijorare cerul. Suntem, din păcate, prea mici pentru un complex de interese atât de mare cum este această poveste în care se joacă mai puțin valorile democrației, cât beneficiile energiei, ca să dorim să ieșim în față într-o piesă a cărei distribuție ne ignoră... |