Întâmplarea contondentă suferită de președintele liberal la finele săptămânii trecute la Iași poate avea semnificații diferite, în funcție de cine și de unde o privește. Desigur, adversarii săi s-au amuzat copios și și-au spus în gând - dacă n-au spus-o în gura mare: uite cine vrea să fie președinte! Unul care nu se uită pe unde merge! Sau nu merge pe unde se uită! Păi dacă i se întâmpla așa ceva la Casa Albă sau la Kremlin, sau la Champs Ellysee? Că sunt și pe acolo destule uși transparente! Iese apoi, așa belit, să dea declarații de presă, că acolo nu poți să spui, ca la Iași, pardon, ne arătăm doar la radio... Este, repet, varianta răutăcioasă, opoziționistă. Pentru că, în același timp, gestul domnului Stolojan poate fi pus pe seama tăriei sale de caracter. Omul care, cu 12 ani în urmă, nu se încovoia în fața lui Miron Cosma și a ortacilor lui, care prefera să cadă lat, sub masă, negociind dar necedând, nu se putea împiedica în marșul său prezidențial, de un biet perete, fie el și de sticlă. Pe Stolojan nu-l caracterizează pașii mici și ocoliți. El rămâne adeptul liniei drepte prin însăși definiția sa: distanța cea mai scurtă dintre două puncte. Dintre el și alegători. Este adevărat că un proverb spune că 'Dreptatea umblă adesea cu capul spart', dar acesta numai pentru că refuză să se despartă de Adevărul de după geam. Dl Stolojan are, deci, ceea ce cam lipsește în politica românească: tărie de caracter! Și rezistență. Pentru testul de la Iași l-au pregătit numeroase alte ciocniri pe care le-a avut cu capete nu tocmai moi din partidul pe care-l conduce. L-au pregătit nu puținele violențe la care a fost supus și de către adversari, dar și de către aliații politici care refuzau să vadă în el un liberal get-beget. Răbdător, cu o tenacitate de bull-terrier, rasă faimoasă pentru loviturile pe care le dă cu capul, Stolojan își pregătește în felul său marșul triumfal spre președinție, spărgând tot ce întâlnește în cale. Și călindu-se, în același timp, pentru confruntarea finală cu vitraliile din Cotroceni. |