Pentru cei care țin cu tot dinadinsul să vadă relația dintre cei doi poli de putere - respectiv "palatele" Victoria și Cotroceni - ca pe o competiție dură între favoriții celor doi lideri, recenta restructurare guvernamentală poate fi interpretată ca un troc: Talpeș contra Rodica Stănoiu. Și la remanierea trecută interpretarea a fost de aceeași natură: remanierea ministrei Puwak s-a făcut odată cu a celui mai apropiat colaborator al premierului, Șerban Mihăilescu. Aceste măsuri luate de fiecare dată în tandem ar avea rolul să mențină echilibrul dintre "oamenii lui Năstase" și "oamenii lui Iliescu", într-o structură care, în mod normal n-ar trebui să țină cont decât de performanța și de compatibilitatea membrilor echipei.Din păcate, acest criteriu pare să nu funcționeze. Justificat sau nu, orice schimbare care se produce în structura Executivului dă impresia unei lupte surde pentru dobândirea unei ciudate și nefirești supremații. La aceasta concură și etichetele care se lipesc cu surprinzătoare ușurință pe frunțile protagoniștilor. Astfel, primul guvern, cel din 2001, a apărut ca o mixtură între cele două echipe. În timp ce oamenii forte ai premierului au fost considerați Mihăilescu, Mitrea, Agathon, Rus, Cozmâncă, echipa formată din Mircea Pașcu, D.I.Popescu, Hildegard Puwak, Rodica Stănoiu, Răzvan Theodorescu, părea a-și fi dobândit funcțiile datorită simpatiei care ar fi manifestat-o pentru ei președintele. Pe parcurs s-au mai produs unele schimbări de atitudine și de simpatie, Mitrea spre exemplu, distanțându-se de Năstase, iar D. I. Popescu de Iliescu. Cei mai "fideli" premierului au rămas Ilie Sârbu și Ioan Rus, în timp ce modificările operate în structura Executivului au scos, rând pe rând, din joc "partizanii" de genul lui Cozmâncă, Agathon sau Șerban Mihăilescu, aceștia făcând loc următorului eșalon, cel compus din Blănculescu, Bejenariu, Alin Teodorescu și Ponta. Și, uite-așa, speculațiile ar putea continua spre deliciul iubitorilor de scenarii. Părerea mea sinceră este că, pe măsură ce se apropie finalul de mandat, strategia de grup lasă tot mai mult loc strategiilor individuale, producând mișcări și orientări dintre cele mai surprinzătoare, cu treceri dintr-o tranșee în alta cel puțin spectaculoase. |