Bulă, personajul care a dominat, cu autoritate, spiritualitatea noastră, la vreme de restriște totalitară, oferindu-ne atât de necesara rază de speranță prin zâmbet, părea a fi fost înmormântat, laolaltă cu eroii și teroriștii sfârșitului de epocă. Nu o dată ne-am întrebat de ce, ani de zile, n-am mai auzit un banc. De ce, brusc, am început să privim cu atâta seriozitate o realitate făcută, parcă, pe măsura celebrului personaj. Pentru că, dacă este să stăm strâmb și să judecăm drept, după revoluție am plonjat într-o lume caragialeană, în care umorul se scria cu majuscule, zi de zi și ceas de ceas, din stradă și până în Parlament. În care personajele lui nenea Iancu înviau cotidian, sub înfățișarea unor iluștri contemporani, care, asemenea lui Mr.Jourdain, făceau umor fără să știe. Numai că, într-un mod de-a dreptul dramatic, această revărsare nebună de umor involuntar nu reușea să gâdile coarda comică a cetățeanului. Cele mai absurde situații, cele mai grotești întâmplări, cele mai fantastice aberații nu făceau decât să genereze replici și reflecții îndârjite, violente, întunecate. Păream sortiți, noi, contemporanii lui Mitică și ai lui Bulă, unui destin sumbru și grav, atât de nepotrivit genei noastre fundamentale
Până deunăzi
Când am auzit primul banc nou, relatat cu aceeași satisfacție ca altădată. Cică, nu demult, pe undeva prin podgoriile Hușilor, s-au întâlnit Snegur și Iliescu. Au vorbit, unul în moldovenește, altul în românește, au băut un pahar de vin și și-au propus să continue a colabora, chiar dacă
Un jurnalist, mai îndrăzneț, l-a abordat frontal pe președintele basarabean: "Care mai este pulsul relației dv. cu Iliescu? V-ați mai apropiat, v-ați mai îndepărtat?" La care Snegur ar fi răspuns cu înțeles: "Ori că ne-om apropia, ori că ne-om îndepărta, d'apăi eu tot cu EL ȚÂN!" Este, dacă vreți, o splendidă sinteză de actualitate politică, pe care n-ar putea-o egala nici un politolog. Este un banc nou sută la sută, pentru că, e evident, n-ar fi avut cum să fie adaptat. Și un semn dătător de speranță. Că Bulă n-a murit. Sau că n-a murit de tot. Că, o dată cu el, am putea descoperi speranța. Într-o lume mai bună, sau mai ușor de suportat. (Reprodus integral din "Libertatea" - sâmbătă, 11 iunie 1994) *Tranzacțiile tranziției AVIZIER |