Ziarul personal Octavian Andronic
09 Dec 2019 - 12:29
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

Deocamdată îi oferim dânsului. Vrem să știm dacă doresc cei de acolo. Vom vedea câți doresc.

-- Octav Cozmâncă despre locurile pe listele de parlamentari oferite Președinției

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

marți 27 noiembrie 2001 Nr: 484

TT*Cinism și emoție

de Octavian Andronic

Dezlegarea de cenzură și eliminarea tuturor inhibițiilor a părut să fie caracteristica dominantă a discursului politic de după decembrie '89. Obsesia învăluirii adevărurilor cele mai simple în munți de precauții și parafraze, evitarea sistematică de a se spune lucrurilor pe nume, exersarea unui complicat sistem de comunicare prin aluzii și subtext au creat, în momentul răbufnirii revoluționare, o tendință divergentă: aceea de a simplifica - adesea periculos - exprimarea, de a merge direct la ceea ce era considerat a fi esența, de a spune "verde în față", mai pe românește, ceea ce era de spus. Eliberat de orice rigori, acest gen de comunicare publică - dar, mai ales, publicistică - a dus la o veritabilă escaladare a brutalității, a lipsei de susținere faptică, a caracterului definitiv al oricărei afirmații. Sugerat de presă și preluat cu entuziasm de oamenii politici, de la care s-a întors în paginile de ziar "întărit", discursul cinic și violent este, în mare măsură, responsabil de o tot mai vizibilă îndepărtare a omului de presă, în special de cea cotidiană. Este un sugestiv "fenomen de respingere", care demonstrează - dacă mai era nevoie - că și în această zonă este mai necesar a construi, decât a demola și că omul are întotdeauna nevoie de o rază de speranță, dincolo de o realitate care poate să-i apară lipsită de astfel de semne. Cum era și de așteptat, cea mai mare cantitate de violență și de suspiciune scrisă s-a revărsat asupra celor mai proeminente figuri politice ale perioadei: domnii Iliescu și Coposu. Ambii au fost acuzați de cele mai mari "crime", ambii au fost ironizați - și când trebuia, și când nu - ambii au fost insultați, pur și simplu, fără a se ține cont de cele mai elementare norme de conduită urbană. Nu importă, aici, direcțiile diferite din care s-au tras aceste salve aproape neîntrerupte. "Schijele" lor s-au împrăștiat egal în decor, atingând zone în care au generat reacții contrare. În ultima perioadă, "țintele" de marcă au traversat un episod de existență aparte: au fost bolnavi. Dl Coposu a suportat o lungă internare, iar dl Iliescu - o intervenție chirurgicală. Brusc, canonada a încetat. Interesul arătat evoluției celor două procese a fost unul decent și civilizat. O stare de emoție - chiar dacă nu manifestă - a însoțit receptarea publică a acestor evoluții. Mecanismul cinismului și al urii și-a încetat, pentru moment, funcționarea. E un semn bun. E semnul că, dincolo de încrâncenarea și intoleranța pe care ni le-au inoculat lungii ani de teroare, valorile morale fundamentale n-au fost afectate. Sau n-au fost afectate atât de grav încât să ajungem să ne bucurăm de suferința cuiva. Este semnul că putem spera în normalitate. (Reprodus integral din "Libertatea" - sâmbătă, 30 iulie 1994) *Tranzacțiile tranziției AVIZIER

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie