Prima din cele mai profitabile afaceri post-decembriste a fost înființarea de partide politice. Au apărut atunci, în frenezia democratică ce a cuprins România, sute, poate mii de formațiuni, cu denumiri și platforme dintre cele mai trăznite. Câteva sute bune au participat la primele alegeri, obținând voturile unei familii sau ale câte unei străzi. Chestiuneaa nu a deranjat droaia de președinți, vicepreședinți și de șefi care, la adăpostul unor prevederi legale extrem de generoase- și-au transformat sediile primite de la stat pe care plăteau chirii modice- sau nu plăteau deloc în buticuri, terase, restaurante sau, cum a fost cazul, de-a dreptul în bordeluri, confirmând astfel strânsa legătură în timp dintre cea mai veche dintre meserii și cea mai complexă dintre îndeletnicirile umane. Legea prin care s-a acordat dreptul la întrunire spontană a românilor, Decretul lege nr. 8/98, era extrem de permisivă: cu numai 250 de susținători te puteai înscrie la tribunal și hrăni ,concomitent, de la țâța bugetului. A fost o adevărată orgie de dotări și de cheltuieli din baii aruncați atunci de stat pe apa sâmbetei. Faptul că alegerile n-au confirmat valabilitatea celei mai mari părți a formațiunilor, nu le-a frânt acestora aripile: au dezvoltat conceptul de politică de piață, pe care unele formațiuni, calificate, aveau să-l ducă pe cele mai înalte culmi ale măiestriei. Autoritățile au încercat, de-a lungul timpului, să mai rărească numărul partidelor, crescând numărul adeziunilor pentru înregistrare. Credeți că a fost o problemă? Nicidecum! Au apărut noi profesii, între care aceea de colector de semnături. Câte semnături virai, atâtea aveai, la tarife negociabile, bineînțeles, și fără știrea celor în cauză. Erau în joc mize majore- sediile, de pildă, sau darea de seamă asupra folosirii banilor. Așa încât au fost declanșate adevărate războaie de gherilă pentru păstrarea acestor privilegii obținute cu atâta trudă de la frageda democrație românească. Faptul că astăzi, la aproape 13 ani de la marea cursă pentru politică mai există încă partide doar cu numele și că sedii importante sunt blocate de acestea prin felurite chichițe juridice are o singură explicație: aceea că au fost tolerate din varii motive: ba ca să nu facă scandal, ba ca să dea vreo mână de ajutor în campanie, ba pentru cine știe ce procent din afacerile derulate. N-a fost doar neglijență- a fost o neglijență interesată. De ce se încearcă (abia) acum să i se pună capăt, prin noul Proiect al legii Partidelor? Pentru a se mai putea ciuguli din ce a rămas! |