'Nu e vorba de supărare, ci de separare' - a declarat cu năduf, proaspătul demisionar Cozmin Guşă, la ieşirea de la delegaţia permanentă a partidului în care vreme de doi ani şi jumătate s-a numărat printre cei care au avut în cuvânt greu de spus în mai toate cele. După doi ani şi jumătate, Cozmin Guşă constată că partidul nu e ce-a crezut, că în loc să fie promovaţi tinerii, se rotesc bătrânii şi că un partid care se uneşte cu PSM stârneşte dubii şi în privinţa democraţiei şi în cea a socialismului. Separarea lui Cozmin Guşă de partidul care a făcut dintr-un manager onorabil, dar cvasinecunoscut, o vedetă politică are o certă conotaţie emoţională şi ea ţine, în primul rând, de lipsa de experienţă a fostului secretar general, de necunoaşterea culiselor şi a regulilor nescrise ale vieţii de partid. Într-un partid a cărui forţă stă tocmai în capacitatea de a gestiona puterea pe care o are în folosul membrilor săi, potrivit unui algoritm consolidat de practică, ideea separării prin supărare nu face parte din procedurile curente. Un partid, cu cât e mai mare şi mai puternic, cu atât poate genera o pierdere mai importantă pentru cei care-l părăsesc. Gesturile teatrale se potrivesc mai degrabă partidelor mici, care n-au mare lucru de oferit. 'Ce-am avut şi ce-am pierdut!' - îşi spune eventualul disident care-şi transformă gestul politic într-un show de cartier. Riscul ieşirii dintr-un partid, precum PSD-ul este sinonim, adesea, cu riscul ieşirii din circulaţia politică. Mi-e greu să cred că Cozmin Guşă s-a lăsat purtat de impulsuri fără să se gândească la urmări şi nu este exclus ca în calculul său să fi intrat o soluţie deja adjudecată. Vom vedea. E cert că nu se va grăbi să-şi transfere bagajele într-un alt vagon, cel puţin din motive de decenţă. O astfel de plecare seamănă, într-un fel cu o înmormântare, care necesită un interval de reflecţie înainte de anunţul unui nou matrimoniu. În exerciţiul său politic, Cozmin Guşă a prins gustul puterii. Iar puterea este un drog la care nu se poate renunţa cu una - cu două. Într-un fel, chiar acest divorţ-separare îi alimentează nevoia de succes şi popularitate de care nici un om politic nu se poate lipsi de bună voie. Opţiunile sale viitoare vor arăta însă suficient de repede dacă aventura sa cu politica a fost o rătăcire şi dacă va reveni, spăşit, în familia afacerilor, sau dacă va persevera în a se expune în continuare.