Ar trebui să fim naivi să ne închipuim că cei care au recunoscut sau vor recunoaște independența kosovară – ca să nu mai vorbim de cei care au preparat-o și au forțat-o - nu realizează cât este aceasta de contrară principiilor de drept internațional (fără ghilimele) sau celei mai elementare logici. Nu, știu foarte bine, dar au avut priceperea să construiască un alt tip de argumentare logică care să servească cazului. Se vorbește despre o „soluție excepțională într-un caz excepțional”. Cu cât este, însă, mai excepțional cazul Kosovo decât cazul Transnistria? Iată că oamenii lui Smirnov n-au lăsat să le scape ocazia și cer deja independența pe același principiu folosit și în cazul kosovarilor. Vor urma, fără îndoială, „cazurile excepționale” ale Țării Bascilor, ale Macedoniei, ale Corsicii, ca să ne rezumăm doar la zona propriu zis europeană.
Desigur, problema Kosovo nu este una simplă. Nu puteai să te aștepți ca în răgazul dat de instituțiile internaționale, părțile să ajungă la o înțelegere care să mulțumească pe toată lumea, mai ales când o astfel de soluție este așteptată după un șir întreg de abuzuri și nedreptăți comise față de ambele părți. Dar nu poți nici să iei o decizie aberant de părtinitoare și care favorizează flagrant pe agresor, sancționând victima. Pentru cei care au dezvoltat legenda opresiunii sârbe împotriva pașnicilor albanezi lucrurile sunt simple: ei ignoră, cu bună intenție, că Kosovo a fost autonomă, că s-a bucurat de toate privilegiile autonomiei și că acolo a început purificarea etnică (cât de cunoscut îmi sună aceste lucruri!), sau că gherilele lui Thaci au făcut mai multe victime sârbești decât „tancurile” lui Miloșevici printre teroriștii albanezi. Pentru făuritorii noii ordini mondiale și europene contează doar ideea că în acest fel se închide un dosar și că faptul împlinit va prevala în fața oricăror argumente.
Din nefericire, dosarul Kosovo se închide cu prețul deschiderii multor alte dosare. Tensiunea din Balcani nu se va diminua, ba, dimpotrvă, va crește. Kosovarii n-au nici unul dintre atributele constructorilor unui stat de drept, poate cel mult unul de tip mafiot, dar sub oblăduiea și cu finanțarea organismelor internaționale (inclusiv a cercurilor fundamentaliste islamice). Europa va plăti din greu pentru a menține această construcție artificială, compusă din 2 milioane de asistați, în numele soluțiilor excepționale.
România a abordat această problemă cu bun simț și cu demnitate. Suficient pentru ca noii „fundamentaliști” ai analizei politice să vadă în asta o servitute la adresa Moscovei și nu o abordare în concordanță cu propriile interese – dacă nu și cu principiile care ar trebui să călăuzească deciziile politice chiar și în astfel de situații.