Până la întâlnirea prietenească de duminică dintre președintele tuturor românilor și supușii democrat-liberali, părea că pentru prima dată în istoria acestui partid vor avea loc alegeri democratice, în sensul clasic al termenului.
Primul președinte, Petre Roman, și-a datorat realegerile – după ce preluase conducerea formațiunii în virtutea prestigiului său revoluționar, de fondator al FSN-ului larg și de autor al sciziunii din 1991 – absenței unor contracandidați valabili. Abia în 2001, după eșecul său spectaculos la prezidențiale, ștafeta a fost luată – nu predată – de cel mai mai autorizat reprezentant al formațiunii, prin neașteptata sa victorie la locale, în Capitală: Traian Băsescu. Acesta s-a menținut autoritar la putere până când, în urma altei victorii neașteptate – la președinție – l-a desemnat președinte pe cel mai ascultător și mai devotat dintre colaboratorii săi: Emil Boc. În Mai, anul acesta, partidul se afla în fața mai multor opțiuni, prestigiul șifonat de exercițiul guvernării al premierului punând pentru prima dată ideea trecerii sale în rezervă. După ce a încercat apele din partid, cu degetul (avansând ideea transferului de putere către „tânăra generație” de politicieni fără vechime), Băsescu a făcut ceea ce, teoretic, n-ar fi trebuit să facă: și-a exprimat – prematur – preferința pentru unul dintre cei doi candidați deja înscriși în cursă. Evident, nu pentru Blaga.
Ce înseamnă, ce poate însemna acest gest? Unu: că lucrurile sunt lămurite și congresul va îndeplini o formalitate – aceea de a-i reînnoi mandatul rezistentului Boc. Este o lovitură dură pentru Blaga, în jurul căruia începuseră deja să se grupeze „greii” din partid, confruntați cu diversiunea „reformistă”. În aceste condiții, startul furat al lui Boc poate să-l conducă spre un nou mandat, ca o consolare pentru extragerea sa din schema guvernamentală, în caz contrar acesta urmând să rămână fără „coledzi”: nici premier, nici șef de partid, nici primar...
Doi: opțiunea prezidențială poate avea, însă și efectul contrar: să-i îndârjească pe cei care resimt tot mai neplăcut atitudinea duplicitară a președintelui care, pe de o parte se servește de ei, iar pe de alta îi lasă din brațe imediat ce au probleme determinate de „politica” partidului – strângere de fonduri, adăparea afacerilor proprii din surse guvernamentale, etc.
Puțin probabil, dar perfect probabil. |