Ziarul personal Octavian Andronic
17 Feb 2019 - 13:22
Home Punctul pe Y ANDOgrafia zilei Foto EXPO

Ultimele postări pentru: 
> Punctul pe Y
> ANDOgrafia zilei
(dată curentă)

EXPOZIȚII 

ANDO - 100% Centenar

 



Arhiva foto 



Nou !!! 

Inedit 

Gura lumii 

Meandrele concretului 

''Iliescu nu putea fi un Lukașenko sau un Hugo Chavez. Succesorul său ar putea fi!''

-- Vladimir Tismăneanu

Sectiune diverse... 
Adauga o opinie

Cautare ZP 


Punctul pe Y

marți 08 decembrie 2009 Nr: 2928

Sistemul "lor" a funcționat mai bine!

de Octavian Andronic

Faptul că PSD a contestat rezultatul alegerilor rămâne un simplu exercițiu de imagine, atâta timp cât șansa de a schimba rezultatul este practic nulă.

Acuzația de fraudă este reală, dar nu poate fi  dovedită pe palierul pe care o reclamă perdanții. Nereguli electorale s-au înregistrat sistematic, la fiecare scrutin. La unul de calibrul și specificul celui prezidențial, ele nu pot avea impactul necesar înclinării balanței. Ceea ce reclamă PSD-ul ține de o modalitate aparte, și când Ponta a spus că „la ei sistemul a funcționat mai bine”, gura păcătosului adevăr grăia.

Rezultatul extrem de strâns al alegerilor ar fi generat, cu siguranță, același tip de reacție din partea PDL-ului dacă ar fi câștigat Geoană. Există însă câteva motive reale de suspiciune, pe care buna credință nu le poate îndepărta cu ușurință.

Este, în primul rând, extrem de suspectă, liniștea cu care Traian Băsescu a întâmpinat anunțul exit-poll-ului. Pentru cei care-l cunosc ar fi trebuit să-i neliniștească aparenta sa resemnare, dar mai ales îndemnul adresat susținătorilor săi de a aștepta în liniște, acasă, rezultatul numărătorii. Era limpede că Băsescu știa ceva ce nu știau ai lui Geoană. Dacă ar fi avut cea mai mică îndoială că iese câștigător, ar fi inflamat pe loc opinia fanilor și de la Modrogan s-ar fi îndreptat glonț spre Piața Universității, pentru a preîntâmpina acceptul unui eventual eșec. Președintele a declarat însă că încă de la ora 19.00 știa rezultatul și nu poți să nu te întrebi de unde și cum? La ora 19.00 nici unul dintre institutele de sondaj nu-și centralizase datele și – mai mult – fenomenul avansului său nu începuse să se manifeste. Ba chiar, la ora aceea nu se cunoștea cum a votat sau cum va vota diaspora – doar dacă nu s-ar fi primit asigurări prealabile în acest sens. Precedentul europarlamentarelor ne oferă însă un indiciu despre modalitatea în care se putea obține avansul necesar cu un număr de voturi sigur, la fiecare secție de vot, așa cum se procedase în cazul EBA.

Într-un fel, PSD-ul și-a făcut-o cu mâna proprie, încă de pe când îl avea pe Nica la cârma Internelor. Acesta este cel care a înmulțit secțiile speciale, plasându-le în aproape orice localitate, în ideea folosirii lor în interes propriu. Or așa se explică și eliminarea sa din Guvern – Băsescu nu putea risca să fie altcineva la pupitrul secțiilor speciale, decât un om de-al său.

În fine, un alt motiv de nedumerire îl constituie faptul că trei din patru institute de sondare au dat, practic, aceeași estimare, toți lucrând cu aceleași modele și pe aceeași realitate statistică. Faptul că s-au înșelat cu toții conduce la ideea că ceva a intervenit pentru modificarea modelului, ceva ce nu putea fi prevăzut.

Dar, repet, atâta timp cât nu se poate demonstra nimic (cu atât mai puțin procedeul pe care tu însuți l-ai avut în vedere pentru a frauda) contestarea rămâne un accent de retorică politică.

 

Arhiva calendaristica Punctul pe Y:
2011: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2010: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2009: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2008: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2007: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2006: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2005: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2004: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2003: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2002: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2001: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
2000: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1999: august septembrie octombrie noiembrie decembrie
1995: ianuarie februarie martie aprilie mai iunie iulie august septembrie
1994: octombrie noiembrie decembrie